Tinerii din prezent consideră că independența financiară, luarea deciziilor și rezolvarea problemelor reprezintă repere ale maturității, în timp ce achiziționarea unei case și căsătoria sunt asociate de aceștia mai puțin cu starea de deplină dezvoltare, informează Mediafax.Generația „millennials” (persoanele care în prezent au vârsta cuprinsă între 18 și 34 ani) abordează ideea de fericire într-un mod radical diferit de cel al celorlalte generații, determinând implicații profunde asupra marketingului de brand. Aceasta este concluzia cercetării „În căutarea fericirii”(The Pursuit of Happiness), cel mai recent studiu global ZenithOptimedia, rețeaua din care face parte Zenith România, asupra vieții celor din generația Millennials, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.Pentru a înțelege rolul pe care îl poate juca un brand în viața tinerilor, studiul a analizat opiniile a peste 6.000 de „millennials” din peste 10 țări, în mediul digital.Astfel, potrivit cercetării, „millennials” resping atât manifestările generației „baby boomer” (persoanele născute în perioada de explozie demografică de după cel de-Al Doilea Război Mondial), cât și aspirațiile consumeriste ale tinerilor din anii ’80 și ’90.