QUO VADIS

– Repere în căutarea duhovnicului –



„Cine urcă pentru prima dată un munte trebuie să urmeze un traseu marcat. Trebuie să aibă împreună cu el drept însoțitor și călăuză pe cineva care a urcat deja acest munte și cunoaște drumul. Tocmai acesta este rolul «Avvei » sau al părintelui duhovnicesc: de a fi însoțitor și călăuză. Grecii îl numesc «gheron», iar rușii «stareț»: un titlu care în amândouă limbile însemnează «bătrân îmbunătățit».
“Dacă am vrea să stabilim în ordine descendentă ierarhia cauzelor care fac atât de eficace relația părinte duhovnicesc – ucenic, am pune pe primul loc credința ucenicului.
Ea este prima din punct de vedere cronologic, pentru că ea este cea care îl determină să facă primii pași pe căile călăuzirii; ea este prima și din punct de vedere valoric, pentru că totul depinde de ea, așa cum, din lipsa credinței, vine tot răul. Evident, aceasta presupune caracterul duhovnicesc al viitorului povățuitor. Dar acesta ar rămâne inoperant dacă încrederea ucenicului nu l-ar determina să acționeze.
Dintre actele părintelui, cel mai important și cel mai eficace este rugăciunea pentru fiii săi duhovnicești. Această a doua lege o surprindem pusă și în practică de fiecare dată când ucenicul, întrebat sau nu, spune părintelui său duhovnicesc: «cu rugăciunile tale, totul merge bine».
În al treilea rând, eficacitatea călăuzirii duhovnicești depinde de harisma pe care o are părintele de a fi organ al Duhului Sfânt. Știm că ucenicul trebuie să fie deplin convins de lucrul acesta.” (“Paternitate și îndrumare duhovnicească în răsăritul creștin”).
«Există ceva mult mai important decât toate cărțile și ideile» – scrie un laic rus din secolul XIX, slavofilul Ivan Kireievski – «și acest lucru este un stareț ortodox înaintea căruia poți să-ți descoperi fiecare gând și de la care poți să auzi nu o simplă părere personală, ci judecata Sfinților Părinți»”
Dacă citești intr-o carte de teologie ortodoxă, vei afla că adevărul nu poate fi descoperit prin puterile neajutorate ale omului. Poți citi Scripturile sau orice altă carte sfântă și să nu înțelegi ce vor sa spună. Ai nevoie de cineva care să-ți tâlcuiască, care să te îndrume.
Toate acestea ne arată necesitatea unui povățuitor în viața duhovnicească. Nu orice fel de povățuitor, însă, ci unul care să fie capabil să ne facă cunoscută voia lui Dumnezeu, să ne transmită nealterată învățătura Scripturii și a Sfinților Părinți din experiența vieții. Povățuitorul nu trebuie să ne facă după chipul și asemănarea sa, ci să ne ajute să dobândim chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Unii pot avea șansa începerii vieții duhovnicești sub supravegherea unui părinte îmbunătățit. Iar alții pot avea neșansa de a nimeri în mâinile unui povățuitor neexperimentat, el însuși departe de desăvârșire.
Găsirea unui povățuitor care să ne ducă spre mântuire este în cele din urmă darul lui Dumnezeu, primit în urma ostenelilor și căutărilor noastre.
Cercetând cărțile Părinților, vedem semnele prin care îl putem recunoaște.
Astfel, Sf. Simeon Noul Teolog ne învață că: “Dragostea părintească este adevărata trăsătură a unui adevărat părinte duhovnicesc, dar numai la o persoană care a atins nepătimirea și poartă toate roadele ei. O astfel de persoană poate folosi atunci diferite meșteșuguri pentru a-și atinge scopul ei pastoral”.
Sfântul Ioan Scărarul ne luminează și el în privința recunoașterii povățuitorului celui bun: „Învățător cu adevărat este cel ce s-a făcut carte înțelegătoare a cunoștinței prin degetul lui Dumnezeu, sau prin lucrarea luminării de la El și nu mai are ne¬voie de celelalte cărți. Nu se cuvine învățătorilor să povățuiască după cărți (copiate) și pictorilor să picteze după tablouri mai vechi”.
Fără un părinte duhovnicesc nimeni nu poate înainta, nici nu poate duce o viață curată în tradiția ortodoxă. Asemenea vieții trupești, care este împărtășită din generație în generație, la fel se întâmplă și cu cea duhovnicească. Bătrânul, fiind deținătorul și purtătorul acestei tradiții, o împărtășește fiului său duhovnicesc, cel pe care l-a născut în Hristos.
Bătrânul îi împărtășește tradiția aceluia care dorește să o primească. Aici se descoperă întreaga semnificație mântuitoare a ascultării. Mă fac ascultător, nu pentru a dispărea ca persoană, ci pentru a face să piară răul sălășluit în mine, pentru a mă putea elibera de voia proprie și a primi tradiția, pentru ca Hristos să ia formă înlăuntrul meu. Mă fac ascultător pentru a mă putea naște.
Ce este îndrumătorul duhovnicesc aflăm din cuvintele lui Vladimir Losski, care sintetizează simplu și profund cele arătate până acum: „Un stareț – spune el – se adresează totdeauna unei persoane umane, cu destinul ei unic, cu vocația sa și cu dificultățile ei aparte. În virtutea unui dar special, el vede fiecare ființă așa cum Dumnezeu o vede și caută să o ajute, deschizându-i simțul ei interior, fără a violenta voința ei, astfel ca persoana umană, eliberată de piedicile sale ascunse, să se poată deschide harului”.
IULIAN MARCU – Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI
Contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com; site: www.fundatiasmbsv.ro)



Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți
Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Expoziția de facsimile „Psaltirea de la Mănăstirea Dragomirna din 1616, model de educație religioasă”, deschisă la Muzeul de Istorie

Expoziția de facsimile „Psaltirea de la Mănăstirea Dragomirna din 1616, model de educație religioasă”, deschisă la Muzeul de Istorie
Expoziția de facsimile „Psaltirea de la Mănăstirea Dragomirna din 1616, model de educație religioasă”, deschisă la Muzeul de Istorie

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”
Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”