Problema săptămânii

Repartizarea sumelor de echilibrare din bugetul Consiliului Județean pentru bugetele locale

Din proiectul de hotărâre privind repartizarea acestor sume, înaintat de Consiliul Județean, din suma de 105 miliarde repartizate pe bază de criterii specifice propuse de Consiliul Județean, municipiul Suceava, care deține o pondere de peste 15% din populația județului, nu beneficiază de nici un leu. În urma discuțiilor purtate la direcția economică a Consilului Județean, ni s-a explicat că sumele de echilibrare vor fi alocate localităților care au beneficiat în anul 2005 de programul “Utilități și mediu”, pentru plata dobânzilor la credit, comisioane pentru consultanță, proiectare etc., precum și pentru investiții, reparații capitale și cofinanțări.
Municipiul Suceava se înscrie și el la aceste criterii, avînd de achitat în anul 2006 cheltuieli de proiectare, consultanță în programul utilități și mediu precum și cofinanțare în programul ISPA. În aceste condiții, în urma discuțiilor purtate cu președintele Consiliului Județean și cu consilierii județeni ai Alianței, ca urmare a argumentelor pertinente și profesioniste prezentate, am reușit să obțin suplimentarea bugetului municipiului Suceava cu suma de 8 (opt) miliarde lui, din care 5 (cinci) miliarde sume de echilibrare defalcate din TVA și 3 (trei) miliarde suplimentare la subvenția energiei termice. Sigur, știu că toate administrațiile locale au fonduri insuficiente, dar consider că „sarăcia” trebuie impozitată în mod proporțional.
De asemenea, în calitate de primar și om politic, consider că aceste sume de echilibrare trebuie împărțite pe criterii clare, preluate de la Ministerul de Finanțe și nu pe criterii stabilite de Consiliul Județean, care pot fi subiective.
Totodată, consider că la formula utilizată la criterii trebuie luată în calcul suprafața din intravilan și nu cea totală, pentru că în aceste condiții Suceava are o suprafață de 5210 hectare, iar orașul Broșteni 42440 hectare.
Pe acele criterii s-a ajuns ca Suceava să primească din sumele de echilibrare din TVA doar 958 milioane lei vechi, iar orașul Broșteni 7,8 miliarde lei vechi, lucru anormal, deoarece prin bugetele locale se rezolvă problemele oamenilor și nu ale arborilor sau pășunilor, municipiul Suceava având o populație de 108.276 locuitori iar orașul Broșteni 6.614 locuitori.
Prin Asociația Municipiilor din România și prin intervenții la nivelul guvernului, respectiv a ministerului de finanțe, voi încerca să corectez aceste anomalii pentru ca sumele care vin din bugetul de stat și care se repartizează de către Consiliile Județene, să fie acordate corect și echitabil.

Recomandări

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.