Scoasă la mezat

„Rentabila” SC MES SA Suceava, scoasă la vânzare de Fisc

Scoasă la mezat: „Rentabila” SC MES SA Suceava, scoasă la vânzare de Fisc
Scoasă la mezat: „Rentabila” SC MES SA Suceava, scoasă la vânzare de Fisc

Firma MES Suceava a ajuns cu pași repezi acolo unde a călăuzit-o, prin modul în care a manageriat-o, directorul Dumitru Duduman. Administrația Financiară a Contribuabililor Mici și Mijlocii a dat, ieri, anunțul de vânzare a bunurilor imobile a societății- clădiri și terenuri – pentru recuperarea unei datorii la bugetul de stat de nu mai puțin de 6,4 milioane de lei (64 miliarde de lei vechi). Datoriile totale, însă, se ridică la aproximativ 17 milioane de lei.
Trebuie precizat că, în urma vânzării, prioritate nu are Fiscul, ci băncile și firmele la care MES este datoare, precum și executorii judecătorești care și-au înscris creanțele în Cartea Funciară înaintea Administrației Financiare.
Acesta este finalul așteptat, având în vedere situația financiară dezastruoasă în care a ajuns, cu toate bunurile și conturile sub sechestru. MES avea în față doar două alternative: să fie scoasă de Fisc la mezat sau insolvența.
Bunurile societății, fără utilajele existente, sunt evaluate în acest moment la 15 milioane de lei.
Vândută pentru rate neachitate de 20-30 de milioane lei vechi lunar
Nu trebuie uitat că societatea a ajuns aici pentru că, după ce în 2006 i s-a aprobat eșalonarea la plată a datoriilor acumulate la bugetul asigurărilor de stat, nu a achitat obligațiile curente la contribuția pentru risc și accidente de muncă.
Suma pe care ar fi trebuit să o plătească lunar era de 20-30 de milioane de lei vechi.
Dacă MES își plătea ratele lunare conform graficului de eșalonare, în luna noiembrie a anului trecut nu ar mai fi avut datorii la buget și i s-ar fi anulat penalități și majorări de întârziere de 40 de miliarde de lei vechi.
Se pare că Duduman și cei din jurul lui, din conducerea MES, au considerat că o firmă fără datorii nu e tocmai ceea ce-și doresc și au făcut exact ceea ce trebuia: au încălcat graficul de eșalonare. Adică au plătit ratele la asigurările pentru pensii, sănătate, șomaj și către primărie, care erau mult mai mari, dar n-au plătit câteva zeci de milioane la contribuția pentru risc și accidente de muncă. În acest fel au pierdut toate facilitățile. Creditorii au încercat executarea silită, iar societatea s-a apărat până acum în instanță cerând amânări la executări.
Singurul lucru notabil în acești ultimi ani, vizavi de MES, a fost vânzarea de active. În 2004, 2006 și 2007 a vândut clădiri și terenuri de 10,840 de milioane de lei.
Unul dintre cei mai importanți cumpărători a fost chiar Dumitru Duduman. Directorul SC MES SA a vândut către propria-i firmă, SC Machines Wood&Metal SRL, utilaje, terenuri, depozite și hale de producție.
Conform actelor de vânzare-cumpărare, suma plătită a fost de 2 milioane de lei (20 de miliarde de lei vechi) pentru hala de sculerie, care cuprinde mai multe parcele, una în suprafață de 2.408 mp, o alta de 235 mp și a treia de 18 mp.
În același preț a mai fost achiziționat un depozit și un grup social, cu suprafețele de 230,96 mp, respectiv cotă de ½ din 240 mp. Tranzacția a mai inclus un teren cu și fără construcții cu o suprafață totală de 2.781 mp, precum și un șir întreg de mijloace fixe.
Firma lui Duduman-patronul, așteptată să cumpere ceea ce a administrat Duduman-directorul
MW&M este controlată aproape în întregime de familia Duduman. Fostul și actualul director al SC MES SA Suceava deține 50% din acțiunile firmei, în timp ce fiul acestuia, Andrei Duduman, are o cotă de 20%, diferența de 30% fiind în proprietatea unui anume Gelu Gafenco.
Odată cu o parte din terenuri și hale, MW&M a preluat și 105 din cei 130 de angajați. Va fi interesant de urmărit dacă firma la care Duduman este proprietar va depune ofertă pentru cumpărarea celei la care este director. Reprezentanții Administrației Financiare se așteaptă la două evenimente legate de vânzarea MES.
Unul ar fi ca societatea să conteste vânzarea, iar celălalt, ca la primele două ședințe de vânzare să nu apară nici un cumpărător, astfel ca prețul de pornire a licitației să scadă la 75 la sută, respectiv 50 la sută.
Dacă MW&M se va înscrie la licitație este foarte probabil ca Duduman să explice acest fapt așa cum face întotdeauna când este întrebat despre relația dintre cele două societăți, MES și MW&M, ca un gest de binefacere a celei de-a doua față de prima. MES are datorii către MW&M de circa 20 de miliarde de lei vechi.

Recomandări

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava