În sfârșit!

Renovarea Palatului de Justiție, finalizată după 5 ani



Renovarea Palatului de Justiție, finalizată după 5 ani
Renovarea Palatului de Justiție, finalizată după 5 ani

– Costurile lucrărilor se ridică la peste 107 miliarde de lei vechi
Pe ultima sută de metri. Lucrările de renovare la clădirea sediului Palatului de Justiție se vor încheia la finele acestei luni. Începute în iunie 2002, lucrările ar fi trebuit să se încheie în 2004, numai că, din cauza lipsei fondurilor, s-au acordat noi termene și, astfel, s-a ajuns ca renovările să dureze 5 ani. În final, lucrările efectuate la clădire vor costa peste 107 miliarde de lei vechi, adică în jur de 3 milioane de euro. Doru Bunduc, președintele Tribunalului Suceava, a declarat că prin darea în folosință a laturii dinspre Aleea Trandafirului activitatea instanțelor se va fluidiza, creându-se premisele pentru ca actul de justiție să crească din punct de vedere calitativ. Totuși, justițiabilii și angajații instanțelor sucevene nu vor avea parte de prea multă liniște și această pentru că, în curând, este preconizată demararea unor noi lucrări. Este vorba de curtea interioară a Palatului de Justiție, unde va fi amenajată o parcare pentru autovehiculele instanțelor, 4 noi săli de judecată și un bufet pentru public. Proiectul pentru această investiție a parcurs deja primele etape, studiul de prefezabilitate fiind finalizat, în paralel obținându-se și acordul Inspecției de Stat în Construcții. Sumele de bani necesare pentru curtea interioară, în jur de 2 milioane de euro, vor fi asigurate din fonduri provenite de la Banca Mondială, motiv pentru care este necesar avizul mai multor ministere. Potrivit proiectului, lucrările sunt programate să demareze la începutul lui 2008, termenul de execuție fiind de 1-2 ani.



Recomandări

Sala cu vitralii „Ștefan cel Mare” din incinta Palatului Administrativ din Suceava va fi folosită doar pentru festivități

Gheorghe Flutur a verificat stadiul lucrărilor pentru reabilitarea Palatului Administrativ
Gheorghe Flutur a verificat stadiul lucrărilor pentru reabilitarea Palatului Administrativ