Siret

Renault cu țigări de contrabandă, oprit în trafic de polițiștii de frontieră

Țigările, în valoare de patru de mii de lei, au fost confiscate

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit în trafic un autoturism ucrainean care fusese „adaptat” pentru transportul de țigări de contrabandă. Potrivit celor afirmate de agentul principal Ionela Husdup de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, joi seară, în jurul orei 22.00, un echipaj din cadrul Sectorului Rădăuți a oprit, pe raza localității Siret, un microbuz marca Renault Trafic la volanul căruia se afla cetățeanul ucrainean Volodymyr M., în vârstă de 36 de ani, și, în calitate de pasager, soția acestuia, Iuliana M., de 32 de ani.
Pentru că existau suspiciuni că ar fi transportat țigări, s-a decis ca cetățenii ucraineni și autoturismul să fie conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Rădăuți pentru efectuarea unui control amănunțit. Suspiciunile lucrătorilor de la graniță s-au transformat în certitudini în momentul în care, într-un perete dublu de pe partea stângă a microbuzului, au fost descoperite patru sute de pachete cu țigări. Țigările, marca Winston cu timbru de Republica Moldova, în valoare de patru de mii de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar ucrainenilor li s-au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Agentul principal Ionela Husdup a mai precizat că microbuzul Renault Trafic, evaluat la cinci mii de euro, a fost indisponibilizat la sediul SPF Rădăuți în vederea continuării cercetărilor, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Țigările, în valoare de patru de mii de lei, au fost confiscate
Țigările, în valoare de patru de mii de lei, au fost confiscate
Țigările, în valoare de patru de mii de lei, au fost confiscate
Țigările, în valoare de patru de mii de lei, au fost confiscate
Țigările, în valoare de patru de mii de lei, au fost confiscate
Țigările, în valoare de patru de mii de lei, au fost confiscate
Țigările, în valoare de patru de mii de lei, au fost confiscate
Țigările, în valoare de patru de mii de lei, au fost confiscate

Recomandări

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină