FOTBAL CLUB CETATEA

Remiză echitabilă cu rivalii de la FC Botoșani



Remiză echitabilă cu rivalii de la FC Botoșani
Remiză echitabilă cu rivalii de la FC Botoșani

Neașteptat de puțină lume s-a aflat sâmbătă în tribunele stadionului Areni pentru a asista la meciul amical de fotbal dintre Cetatea și FC Botoșani. Chiar și așa, cele două echipe au luat jocul în serios, și au oferit un bun spectacol fotbalistic în ciuda căldurii de afară. Prima ocazie de gol a partidei i-a aparținut lui Sitaru, însă oaspeții au răspuns promt prin Bejan, care în minutul 11 a trimis o torpilă în stâlpul din dreapta al porții apărate de Rohețki. În continuare, Colban și același Bejan îi testează vigilența portarului sucevean cu două șuturi sub transversală de la marginea careului mare, în timp ce Rostaș ratează cea mai mare ocazie a sucevenilor din prima repriză, reluând balonul cu capul pe lângă poartă dintr-o poziție ideală. După ce Colban amenință buturile Cetății din lovitură liberă în minutul 53, atmosfera este gata să degenereze ca urmare al unui fault dur comis de Rață asupra lui Bejan. Centralul Anton Heleșteanu, din Iași, a intervenit însă promt și a reușit să calmeze rapid spiritele. Pe fondul unui joc foarte echilibrat, gazdele izbutesc să deschidă scorul cu un sfert de oră înainte de final printr-o execuție de excepție a lui Roman, care l-a învins pe Caragață cu un lob perfect, trimis de la circa 35 de metri. Sucevenii nu au apucat să se bucure însă prea mult de această reușită, pentru că la faza imediat următoare Derra a marcat din interiorul careului sucevean în ciuda opoziției lui Rohețki. După un șut bun al aceluiași Roman, fotbalistul de culoare al oaspeților, Derra, a ratat cea mai mare ocazie de gol a meciului în minutul 88, când după ce l-a driblat pe Rohețki a fost stopat de Butnaru în apropierea liniei porții. FC Cetatea a evoluat în alcătuirea Rohețki – Butnaru, Berezoschi, Streinu – Andrieș, Sitaru, Mocanu, Roman, Rață – Rostaș, Prisacă. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Bordianu, Huzuneanu, Apetri, P. Bosancu și Băsăscu. FC Botoșani a jucat în formula Coșa – Ariton, Filip, Kano – Ciobanu, Bejan, Hrincă, Horovei – Ursu, Alexandru, Colban. Au mai intrat Caragață, Vătafu, Axinte, Matei, Derra, Grigoruță, Straton și Bodnariu.



Recomandări