Un studiu recent efectuat de cercetătorii germani a relevat faptul că soluția pe termen lung pentru insomnie nu este dată de somnifere, ci de adoptarea unor obiceiuri de somn corecte. Există multe persoane care se odihnesc mai bine în timpul concediilor și își doresc să doarmă bine tot timpul. Însă, potrivit Institutului German pentru Calitate și Eficiență în Sănătate, calitatea somnului poate fi îmbunătățită de o stare bună a psihicului, dar și de obiceiuri corecte asociate dormitului. Institutul menționează obiceiurile care ajută și sugerează faptul că tehnicile de relaxare au un efect benefic asupra îmbunătățirii calității somnului, având în vedere că de-a lungul vieții felul în care dormim se schimbă, iar pe măsură ce înaintează în vârstă, adulții au nevoie de mai puțin somn. „Somniferele sunt importante în anumite situații, însă, din păcate, au o mulțime de efecte secundare. De exemplu, în cazul persoanelor mai în vârstă, tratamentul cu somnifere este periculos pentru că poate interfera cu alte medicamente”, a avertizat directorul institutului, doctorul Peter Sawicki. „Prin urmare, pastilele nu sunt cea mai bună soluție pentru problemele „ascunse”, cum ar fi depresia ori durerile ce afectează somnul din timpul nopții”, a adăugat acesta.
El spune că cititul sau privitul la televizor ar putea induce somnul mai repede și într-un mod mai sănătos. Studiul precizează că, dacă nu puteți dormi, mai bine vă dați jos din pat și faceți altceva în loc să încercați din răsputeri să adormiți.
La fel de bine puteți încerca să vă treziți în fiecare dimineață la aceeași oră și trebuie să țineți cont că somnul de după-amiază face mai mult rău persoanelor care suferă de insomnii. În plus, pentru a vă asigura un somn odihnitor, evitați seara consumul de băuturi ce conțin cafeină sau de cafea.
Calitatea somnului mai poate fi îmbunătățită și printr-o serie de tehnici de relaxare, care vă ajută să vă deconectați total când vreți să dormiți. Realizatorii studiului au mai arătat că, pe măsură ce îmbătrânim, avem nevoie de mai puține ore de somn. În timp ce copiii și adolescenții au nevoie de cel puțin opt ore de somn pe noapte, în jurul vârstei de 40 de ani, șapte ore de dormit sunt suficiente.