Unirea Urziceni a învins, duminică, în deplasare, echipa Dinamo București, cu scorul de 1-0 (0-0), într-o partidă contând pentru etapa a XV-a, și a urcat pe primul loc în clasamentul Ligii I, în timp ce formația bucureșteană a înregistrat primul eșec pe teren propriu din acest sezon. Unicul gol al partidei a fost marcat de Marius Bilașco, în minutul 57, care a profitat de o eroare a lui Gabriel Tamaș, a preluat pe genunchi și a șutat plasat, în stânga portarului Bogdan Lobonț.
La meciul de pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare au asistat aproximativ 7000 de spectatori.
Dan Petrescu: „O victorie cu scorul meu preferat” Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, duminică seară, că le-a spus jucătorilor săi ca în meciul cu Dinamo să demonstreze pe teren că nu sunt „refuzați” și a subliniat că victoria cu dinamoviștii a fost obținută cu scorul său preferat.
„Echipa mea nu a fost sută la sută, cum mă așteptam. Ultimele 10 minute din prima repriză am fost mai vii, discuția de la pauză a fost utilă, elevii mei s-au trezit. Dinamo putea pe final să egaleze, dar portarul nostru a avut reflexe excelente. Ocupăm un loc meritat în clasament. A fost un meci tensionat și foarte greu. Noi ne știm lungul nasului, ne așteaptă meciuri grele, cu Timișoara acasă și Steaua în deplasare. Altfel se vor mobiliza aceste echipe. Dacă vom reuși să câștigăm patru puncte, vom rămâne sus, dacă nu locul doi rămâne la noi, ceea ce încununează un an senzațional, fantastic. Un an mai bun nu visam nici noi. Meritul este al acestor jucători, care nu au fost refuzați. Noi am zis să arate pe teren că nu sunt refuzați”, a spus Petrescu.
Dan Petrescu a afirmat că Unirea a avut cei mai mulți suporteri în partida cu Dinamo. „Mie îmi plac rezultatele de 1-0, în turul ăsta am obținut puține, mă bucur că am reușit rezultatul preferat. Nu am dușmănii cu nimeni și nu cred că Dinamo are complexe. Eu sunt antrenor la Unirea încă un an jumate, rămâne de văzut dacă și patronul va fi de acord. Rămâne de văzut ce va spune lumea că suntem pe primul loc, așteptăm reacții. Toată lumea cred că a ținut cu mine, în afară de dinamoviști. Și cei de la CFR, Steaua, Rapid s-au gândit să câștigăm noi că suntem echipă mai mică și vom claca”, a precizat Petrescu.
Nu au fost motivați financiar de alte echipe Petrescu a calificat drept un „zvon incredibil”, informațiile conform cărora fotbaliștii de la Unirea Urziceni ar fi fost motivați financiar de contracandidatele la titlu ale dinamoviștilor. „Zvon incredibil, că au ajuns banii, că au vorbit. Știu de unde au plecat, ca să facă probleme la noi. Dacă se întâmplă asemenea lucruri, cel care aruncă zvonul trebuie să dovedească. Totul se va întâmpla doar cu banii de la clubul nostru și nu cu alții”, a comentat Petrescu.
Dan Petrescu a vorbit și despre eventuale transferuri. „Mai am două meciuri. Nu pot să mă gândesc la transferuri. Noi când facem transferuri nu ne gândim la o sumă anume, ci la posturile de care avem nevoie, jucătorii mei merită să primească oferte de transfer, dar vom vedea în iarnă ce politică vom avea. Eu cred că nu va pleca nimeni, dar la ce criză e în Europa și în lume nu poți spune că ai un jucător netransferabil”, a afirmat Petrescu.
Rednic crede că Dinamo merita un egal Antrenorul formației Dinamo București, Mircea Rednic, a declarat că dinamoviștii ar fi meritat o remiză și consideră că este greu de obținut un rezultat bun când doar o singură echipă vrea să joace fotbal.
„Am întâlnit un portar în zi de excepție și am primit gol la singurul lor șut pe poartă. Știam că vor juca pe contraatac și e păcat că am luat gol. Meritam un meci egal. Nu ne convine acest rezultat, suntem supărați și cred că meritam mai mult în acest joc. Noi am încercat să jucăm, dar e greu când o singură formație vrea să evolueze. Unirea este o echipă care speculează orice greșeală. Bruno Fernandes trebuia eliminat. Normal că mă deranjează că nu am câștigat niciun meci cu echipele mari. S-ar putea să fim totuși campioni de toamnă pentru că Unirea are două meciuri grele. Suntem pe locul doi în clasament și nu puteam face mai mult ținând cont de accidentări și de întârzierile de la lot”, a spus Rednic.
CFR Cluj a urcat pe podium Campioana României, CFR Cluj, a învins, duminică, pe teren propriu, formația FC Argeș, cu scorul de 2-0 (1-0), într-o partidă contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.
1-0: Yssouf Kone a deschis scorul după ce a reluat cu capul, din colțul careului mic, o centrare de pe partea dreaptă, venită de la Culio.
2-0: Emanuel Kone a combinat spectaculos cu Juan Culio, balonul a ajuns la fotbalistul ivorian care a șutat, însă Boșneag a respins lateral și același Kone a revenit și a majorat diferența pe tabela de marcaj.
La partidă au asistat 5557 de spectatori, printre care și un grup de aproximativ 30 de fani ai echipei oaspete.
Antrenorul formației CFR Cluj, Maurizio Trombetta, a declarat că este mândru de jucătorii săi.
„Vreau să punctez două probleme: sunt mândru de acești băieți, pentru modul în care au jucat în partida de astăzi și, vă rog, să nu mai scrieți că mă plâng, că jucătorii sunt obosiți, pentru că nu e așa. Gabriel Mureșan a fost schimbat la pauză pentru că a suferit o contractură, dar abia mâine vom ști exact ce are. Jucăm să facem maximum de puncte până la final. Cât despre Emanuel Kone, probabil îl voi mai folosi, el a jucat titular și în meciul de la Brașov”, a spus Trombeta.
Gură de oxigen pentru Bistrița Echipa Gloria Bistrița a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formația Gaz Metan Mediaș.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Cristian Silvășan, în minutul 17. După o pătrundere a lui Coroian, acesta a pasat în fața porții, de unde Silvășan „l-a executat pe Ștețca”. După ce a marcat, în cădere, atacantul bistrițean s-a lovit de bară, având nevoie de îngrijiri medicale. Cu ocazia acestui meci, Gloria Bistrița a inaugurat noul sistem electronic de acces în stadion, pe bază de turnicheți. La meci au asistat aproximativ 500 de spectatori.
Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că ar vrea încă șase puncte în ultimele două etape ale turului pentru a avea o iarnă liniștită.
„Am avut un joc destul de greu, Gaz Metan e o echipă foarte bună de contraatac. În prima repriză puteam avea 4-0, începutul reprizei secunde ne-a aparținut, am avut ocazii, dar puteam să și pierdem la cele două oportunități ale oaspeților. Sunt puțin supărat din această cauză. Dacă am pierdut puncte până acum, am pierdut din cauza lipsei de concentrare. Nu-mi place cum am jucat ultimele 15 minute. Dacă am face șase puncte în ultimele două meciuri, am salva acest tur, am avea o iarnă liniștită. Oricum, n-am fost niciodată o echipă moartă, blazată, însă am pierdut puncte în ultimele minute, pe greșeli, pe lipsă de concentrare. Echipa va juca mult mai bine în retur, avem doar doi jucători în lot care erau și în sezonul trecut. Era nevoie de timp și iată, încet-încet apar și rezultatele. Cu Gaz Metan am obținut o victorie meritată, dar am suferit în final și din teama de a nu lua gol, ca în alte partide”, a spus Sabău.
Clasament
1. Unirea Urziceni 15 11 0 4 27-12 33 (+12)
2. Dinamo București 15 10 2 3 23-11 32 (+8)
3. CFR Cluj 15 7 5 3 21-10 26 (+2)
4. Universitatea Craiova 15 7 5 3 22-15 26 (+2)
5. Steaua București 15 6 7 2 23-13 25 (+4)
6. FC Timișoara 15 9 4 2 27-19 25 (+10)
7. FC Argeș 15 7 3 5 21-17 24 (+3)*
8. Rapid București 15 7 3 5 18-14 24 (0)
9. FC Vaslui 15 7 2 6 16-13 23 (-1)
10. Otelul Galați 15 6 4 5 20-17 22 (-2)
11. FC Brașov 15 4 8 3 12-9 20 (-1)
12. Pandurii Târgu Jiu 15 4 5 6 15-21 17 (-4)
13. Gloria Bistrița 15 4 3 8 14-17 15 (-9)
14. Gaz Metan Mediaș 15 4 3 8 17-28 15 (-6)
15. Farul Constanța 15 3 4 8 12-24 13 (-11)
16. Politehnica Iași 14 3 3 8 9-22 12 (-9)
17. CS Otopeni 14 2 3 9 14-27 9 (-12)
18. Gloria Buzău 15 0 2 12 5-27 2 (-19).
*Echipa FC Timișoara a fost penalizată cu 6 puncte în urma unei decizii FIFA.






