Proteste

Refuză să-și ducă copiii la școală, după ce IȘJ a desființat unitatea de învățământ din Cotu-Dobei



Petru Carcalete a declarat că în județul Suceava s-au desființat 54 de unități de învățământ
Petru Carcalete a declarat că în județul Suceava s-au desființat 54 de unități de învățământ

Cu două zile înainte de începutul noului an școlar, părinții copiilor de vârstă școlară din localitatea suceveană Cotu-Dobei, comuna Fântânele, au aflat că Inspectoratul Școlar a desființat școala primară din sat, iar copiii trebuie să meargă la școala din Bănești, la șapte kilometri distanță.
13 elevi de școală primară și alți câțiva copii de grădiniță trebuie să meargă zilnic câte 14 kilometri până la școală și înapoi, în condițiile în care localitatea nu are microbuz pentru transportul lor, motiv din cauza căruia părinții sunt extrem de revoltați și deciși să nu-și mai trimită copiii la școală.
„Nu-i ducem nicăieri. Luni dimineață, când începe școala, îi ducem pe copii la Cotu-Dobei, la noi în localitate și nu în Bănești, acolo unde ne pun ei (Inspectoratul Școlar) să-i ducem. Nu avem cu ce să-i ducem la așa distanță”, a declarat Lucica Chirilă, mama unuia dintre elevii din Cotu-Dobei.
Copiii ar trebui să se trezească dimineața la ora 5:30
Părinții elevilor din localitatea Cotu-Dobei spun că nu au cum să-și lase copiii să parcurgă o așa de mare distanță până la școală.
„E câmp deschis, avem cale ferată peste care trebuie să treacă. Nu îi putem lăsa așa, și nici nu se poate ca în fiecare zi câte un părinte să-i ducă și să-i aducă de la școală”, a spus unul dintre părinții afectați de desființarea unității de învățământ din Cotu-Dobei. Acesta a mai precizat că prin localitate trece un autobuz care merge până la Bănești, însă ca să ajungă la autobuz copiii ar trebui să se trezească dimineața la ora 5:30.
„Ar trebui să-i trezim cu noaptea în cap și apoi, ca să se întoarcă de la Bănești, ar mai trebui să stea încă două ore după ce termină programul ca să aștepte autobuzul de ora 14:00”, a mai spus Lucica Chirilă.
Părinții elevilor din Cotu-Dobei au aflat joi despre situația din localitate și despre faptul că IȘJ le-a desființat școala. Deși au fost la Inspectoratul Școlar, aceștia spun că nu au găsit rezolvare la problema lor.
„Ni s-a spus că o să primim microbuz care să-i transporte, dar până primim nu aveam cum să-i ducem la Bănești, de aceea îi ținem aici, îi ducem la școala pe care ei au desființat-o”, a mai precizat Lucica Chirilă.
54 de școli din județ, desființate din noul an școlar
Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Petru Carcalete, a declarat că în județul Suceava s-au desființat 54 de unități de învățământ, din care 37 de școli cu clasele I-IV, majoritatea cu învățământ simultan, 15 grădinițe și două școli cu clasele I-VIII. Acesta a declarat că numărul claselor cu predare simultană s-a redus simțitor, iar unele școli mici s-au desființat, dar există părinți care „creează presiuni” la Inspectoratul Școlar Județean ca școlile să funcționeze în continuare.
Potrivit lui Petru Carcalete, legal, nu este posibil ca o școală să funcționeze în condițiile în care numărul elevilor nu este suficient nici pentru formarea unei clase.
„Și la Poieni-Solca părinții fac presiuni fiindcă s-a desființat școala din localitate”, a mai adăugat Carcalete. Acesta a spus că aceeași situație se înregistrează și la Școala cu clasele V-VIII de la Glodu-Panaci, care de asemenea a fost desființată fiindcă avea foarte puțini elevi și nu îndeplinea condițiile legale de funcționare.
„La Glodu nu este nici un elev de clasa a VI-a, sunt doar șapte elevi de-a VII-a, 12 de-a V-a și zece de clasa a VIII-a. Prin urmare, acolo nu putem discuta nici de învățământ simultan. Este adevărat că nici distanța de la Glodu la Panaci nu e mică, nici drumul nu e foarte bun, dar este microbuz și pot fi transportați în condiții satisfăcătoare până la Școala din Panaci, dar drumul este în lucru și la anul vor avea un drum foarte bun. Primăria ar dori menținerea acestei școli dar noi, legal, nu avem cum să o susținem”, a mai adăugat șeful IȘJ Suceava.