Referendum în școli privind boicotarea simulărilor din martie



Referendum în școli privind boicotarea simulărilor din martie
Referendum în școli privind boicotarea simulărilor din martie

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a trimis în școli un document referitor la o serie de eventuale forme de protest din perioada următoare.

Sindicatul a lansat un referendum pentru a consulta oamenii școlii dacă sunt de acord cu neparticiparea la simulările examenelor naționale, programate în luna martie, sau optează pentru declanșarea grevei în perioada simulărilor.
„Acum este momentul să fim cu adevărat UNIȚI.
Educația se află într-un punct critic, iar reducerea drepturilor și lipsa de respect față de munca noastră nu mai pot continua. Este timpul pentru o decizie comună, fermă și responsabilă. Drepturile noastre nu mai pot fi ignorate, iar munca din educație trebuie respectată.
Rezultatele consultării naționale confirmă fără echivoc vocea colegilor: nemulțumirea este profundă, iar dorința de acțiune este reală.
Ce ai de făcut?

Semnează pentru drepturile tale și pentru demnitatea profesiei.
Exprimă-ți opțiunea în referendum:

  • DA pentru neparticiparea la simulări
  • DA pentru declanșarea grevei în perioada simulărilor”, transmit sindicaliștii.

Aceștia susțin că măsurile din ultima perioadă (creșterea normei didactice, posturi blocate și muncă suplimentară neplătită, drepturi salariale restante, concedii necompensate și sporuri neacordate) au afectat drepturi esențiale.
Solicitările angajaţilor din sistem sunt:

  • revenirea la norma didactică de 18 ore;
  • revenirea la efectivele de elevi reglementate anterior modificărilor operate prin Legea nr. 141/2025;
  • deblocarea ocupării posturilor vacante;
  • plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat și plata drepturilor salariale cuvenite conform hotărârilor judecătorești;
  • acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • acordarea drepturilor prevăzute de legislație și contractele colective de muncă (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar stabilit prin contractele colective de muncă).

„Dacă nu vor exista măsuri reale, următorul pas va fi declanșarea grevei generale în luna mai 2026. Împreună suntem puternici. Vocea fiecărui membru contează. Participă la referendum”, transmit sindicaliștii.



Recomandări

Sindicatele din educație se pregătesc de noi proteste împotriva măsurilor propuse pentru sistemul de învățământ superior

Angajații Casei Județene de Pensii au declanșat un protest spontan împotriva deciziei de tăiere a sporului de condiții vătămătoare

Câteva zeci de angajați ai Casei Județene de Pensii Suceava au declanșat vineri un protest spontan în fața instituției
Câteva zeci de angajați ai Casei Județene de Pensii Suceava au declanșat vineri un protest spontan în fața instituției