FRF anunță că fanii care vor comanda online bilete atât la meciul pe care reprezentativa României îl va disputa cu Ungaria, cât și la cel cu Turcia, ambele din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, vor beneficia de o reducere de cinci la sută.
Biletele sunt disponibile până la 3 sepetembrie, ora 14.00, pe site-urile specializate www.biletefotbalonline.ro, www.bilete.ro și www.myticket.ro. FRF precizează că se vor pune în vânzare tichete la casele de bilete numai dacă acestea nu se vor epuiza online.
Prețurile sunt de 20 și 40 de lei la peluze, de 40, 80 și 160 de lei la tribune și de 400, 600 și 800 de lei la sectoarele VIP, pentru fiecare partidă.
Meciul România – Ungaria este programat în 6 septembrie, iar România – Turcia, în 10 septembrie. Ambele partide vor avea loc pe Arena Națională, de la ora 21.00, în Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale.