18833 articole semnate de Sandrinio Neagu


Fotbalistul Vladimir Prisacă reclamă că a fost bătut și umilit de polițiștii care l-au luat în cătușe de la sediul Orange din Suceava

Vladimir Prisacă îi acuză pe polițiști că l-au bătut fără vreun motiv, iar ulterior l-au supus umilințelor fizice și verbale
Vladimir Prisacă îi acuză pe polițiști că l-au bătut fără vreun motiv, iar ulterior l-au supus umilințelor fizice și verbale

Suceveanul Alex Longher, declarat cel mai tehnic jucător al finalei campionatului național al juniorilor sub 17 ani

Suceveanul Alex Longher a fost declarat cel mai tehnic jucător al finalei campionatului național al juniorilor sub 17 ani
Suceveanul Alex Longher a fost declarat cel mai tehnic jucător al finalei campionatului național al juniorilor sub 17 ani

Tupeu maxim la familiile de romi din Șcheia: au reclamat răpirea unor copii prinși la furat și la cerșit

Filmare cu scandalul dintre agentul de pază Galanton și polițistul Bolea, de la Serviciul de Acțiuni Speciale

Polițistul aflat în civil și în afara orelor de program este abordat de Bogdan Galanton și provocat cu cuvinte jignitoare
Polițistul aflat în civil și în afara orelor de program este abordat de Bogdan Galanton și provocat cu cuvinte jignitoare

Un funcționar al APIA Suceava și-a făcut un obicei în a-și parca mașina pe trotuarul din fața instituției, dotată cu parcare

Femeile, învățate de polițiști cum să obțină ordin de protecție în fața soților sau concubinilor agresivi

Polițiștii au distribuit peste 800 de ghiduri de prevenire a violenței intrafamiliale și au lansat în mod oficial campania de prevenire a violenței domestice ,,Aripi Frânte”
Polițiștii au distribuit peste 800 de ghiduri de prevenire a violenței intrafamiliale și au lansat în mod oficial campania de prevenire a violenței domestice ,,Aripi Frânte”