18833 articole semnate de Sandrinio Neagu


Deputatul Ioan Balan este intrigat că actualul Guvern nu folosește fonduri europene pentru a finanța programul național privind alimentarea cu gaze naturale

Deputatul Ioan Balan: „Orice zi în plus cu doamna Dăncilă la Guvern nu va face decât să adâncească haosul din țară”

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan va deține în această nouă sesiune parlamentară funcția de chestor al Biroului Permanent al Camerei DeputațilorDeputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan va deține în această nouă sesiune parlamentară funcția de chestor al Biroului Permanent al Camerei DeputațilorDeputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Medici și angajați ai Primăriei Suceava, condamnați într-un dosar privind falsificarea unor certificate de handicap sau pensii de invaliditate

Judecătorii de la Tribunalul Suceava s-au pronunțat ieri într-un dosar privind falsificarea unor certificate de handicap sau pensii de invaliditate. Foto: renasterea.ro
Judecătorii de la Tribunalul Suceava s-au pronunțat ieri într-un dosar privind falsificarea unor certificate de handicap sau pensii de invaliditate. Foto: renasterea.ro

Mihaela Mihai Popa, delegată la conducerea DNA Suceava pentru o perioadă de șase luni

O fostă angajată a Asociației de Proprietari 16 Suceava cere ca administratorul și președintele să-și publice salariile

Consilierul juridic al Primăriei Fundu Moldovei, găsit în incompatibilitate de ANI

Un fost consilier local din Siminicea și-a aprobat închirierea unei pășuni pentru asociația la care era președinte

Telefonul de peste 1.000 de lei al unei eleve a dispărut misterios din vestiarul de sport al Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava

Sidonia Apetrei, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava: „Mă îndoiesc că a fost vorba de un furt, dar nu exclud nimic"
Sidonia Apetrei, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava: „Mă îndoiesc că a fost vorba de un furt, dar nu exclud nimic"

Condamnări definitive în dosarul paznicului de vânătoare Radu Ghiocel Iurniuc

Trecut cu probleme penale pentru Victor Construct și patronul acesteia, o firmă care a executat mai multe lucrări în Suceava

Victor Mihalachi, patronul societății Victor Construct, are aplicată o sancțiune cu caracter administrativ după o bătaie în trafic cu patronul de la Uvertura Mall Botoșani. Foto: Gazeta de Botoșani
Victor Mihalachi, patronul societății Victor Construct, are aplicată o sancțiune cu caracter administrativ după o bătaie în trafic cu patronul de la Uvertura Mall Botoșani. Foto: Gazeta de Botoșani

Tânăr încătușat de polițiști după ce a încercat să fugă pentru că urcase la volan băut și fără permis

Șase cazuri de înșelăciune prin metoda „accidentul”, dejucate într-o singură zi