141919 articole semnate de Redacția Monitorul De Suceava

Problematica copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, dezbătută în cadrul acțiunii „Avem copii fericiți?”, la Gura Humorului

Un ofițer ISU Constanța a fost sancționat, după ce a încurcat codurile trimise prin Ro-Alert

“MODERNIZAREA, DOTAREA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A LICEULUI TEHNOLOGIC MIHAI EMINESCU, COMUNA DUMBRĂVENI, JUDEȚUL SUCEAVA”

Dăncilă a demis-o pe Andronescu de la Ministerul Educației, după declarația privind autostopul

O icoană a Sf. Mare Mucenic Mina va fi adusă duminică la Așezământul social „Sf. Nectarie” din satul Valea Bourei

Guvern: Subprefectul, prefectul din Olt și prefectul de București au fost demiși

Studenții cu vârsta până în 35 de ani vor beneficia în continuare de gratuitate la transportul feroviar

Fifor a cerut prefecților și șefilor structurilor din MAI analize pe riscurile din fiecare județ

O icoană a Sf. Mare Mucenic Mina va fi adusă duminică la Așezământul social „Sf. Nectarie” din satul Valea Bourei

Dăncilă: Prima sarcină a lui Fifor – verificări privind funcționarea inspectoratelor de poliție

O icoană a Sf. Mare Mucenic Mina va fi adusă duminică la Așezământul social „Sf. Nectarie” din satul Valea Bourei

O icoană a Sf. Mare Mucenic Mina va fi adusă duminică la Așezământul social „Sf. Nectarie” din satul Valea Bourei

O studentă de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a reprezentat USV la Festivalul studenților francofoni din Europa centrală și orientală