57949 articole semnate de Redacția Monitorul De Suceava


Amplasarea radarelor în județul Suceava, joi, 29 martie 2012

Frunzăverde: „I-am spus lui Ungureanu că nu voi încerca să destabilizez guvernarea pe care o exercită”

Sorin Frunzăverde: „N-am discutat de alte plecări din PDL, dar e posibil ca unii să mă urmeze”. Foto: MEDIAFAX
Sorin Frunzăverde: „N-am discutat de alte plecări din PDL, dar e posibil ca unii să mă urmeze”. Foto: MEDIAFAX

Amplasarea radarelor în județul Suceava, joi, 29 martie 2012

Cel mai mare magazin cu produse Apple din sud-estul Europei, în România. Când și unde va fi deschis

Mihail Boldea, implicat în înșelăciuni cu documente falsificate pentru nouă imobile din Galați

Percheziții în Timiș și Caraș-Severin, la grupări suspectate că se ocupau cu traficul de droguri

Întregul Pământ s-a încălzit în perioada medievală fără emisiile de CO2 ale oamenilor

Un zăcământ petrolier estimat la 1 miliard euro intră în exploatare în acest an

Antonescu: Boc e caraghios, seamănă cu „Ali Comicul”, ministrul propagandei al lui Saddam Hussein

Președintele Băsescu a semnat acreditarea noului ambasador în Danemarca, Viorel Ardeleanu

Predoiu: Mă bucur să constat că ICCJ dă dovezi că devine vector de progres al puterii judecătorești

Antonescu: Afirmația lui Frunzăverde despre alianța conjuncturală USL, adevăr cât se poate de simplu

Spânu vrea reuniune extinsă a Consiliului Național de Coordonare al PDL

Antonescu: Dacă USL va avea majoritate la Senat, vom opri protestul parlamentar, vom ataca

Ponta: Are dreptate Frunzăverde că USL este o alianță conjuncturală

Preda: Cei care au venit în PDL când era la 30 la sută, să lase greii să-l scoată din criză

Preda: PDL e un animal ce are capacitatea când doar l-ai rănit să vină să te mănânce.Și așa va face!

Afaceri dubioase și personaje controversate la Galați-Durbacă, Cătălin Chelu, Maricel Păcuraru

ICCJ: Instituții publice ce nu aveau legătură cu construcțiile au cotizat la „Trofeul Calității”

Toader: O evenutuală excludere din PDL a lui Frunzăverde ar însemna să i se dea mână liberă

ICCJ: Condamnarea lui Năstase să fie alarma trasă politicienilor; ei nu sunt mai presus de lege

Cezar Preda: Premierul Ungureanu e responsabil de ce se întâmplă în ultimele zile în PDL

Boldea are acțiuni în cinci firme dar nu a scris nimic în declarațiile de avere; ANI îl verifică

ICCJ nu crede în coincidențe și nu concepe că inculpații i-au făcut un bine „cu forța” lui Năstase

ICCJ: Corupția clasei politice din România, personificată în 2004 de Năstase, fenomen de netolerat

MTI a renunțat la reorganizarea CNADNR întrucât măsura ar putea întârzia absorbția fondurilor UE