21075 articole semnate de Mediafax.ro


Parlamentul a aprobat, la solicitarea lui Iohannis, participarea a 50 de polițiști și jandarmi la Coaliția Internațională anti-ISIL/DAESH

Sorin Grindeanu este noul șef al ANCOM. Parlamentul l-a votat marți în postul de președinte

Temele pentru acasă. Ministerul Educației face sondaj printre profesori, părinți și elevi, pentru identificare unor noi abordări și corectarea derapajelor

Termenul Comisiei privind alegerile din 2009, prelungit cu proteste. PSD: Kovesi nu este deasupra muritorilor; Aș vrea să încetați cu țopăiala asta penală

Hossu, liderul Cartel Alfa, despre transferul contribuțiilor: Peste 200.000 de angajați vor avea salarii nete mai mici

Turcan: PNL a depus moțiunea simplă pe energie „’România în beznă, PSD și ALDE fură curent”

Legea care prevede supravegherea la domiciliu cu brățara electronică a fost adoptată tacit de Senat

„Programul carne de porc din fermele românești”, în vigoare numai după acceptul Comisiei Europene

Plata eșalonată pe 5 ani a titlurilor executorii datorate profesorilor, proiect inițiat de Dragnea-Tudose, adoptat de Camera Deputaților

Tudose: Transferul contribuțiilor de la angajator la angajat se va face miercuri prin ordonanță de urgență

PROTESTE la Mioveni: 10.000 de oameni, așteptați la un miting organizat de Sindicatul Automobile Dacia

Transportatorii cer creșterea de la 4 la 5 eurocenți/litru a sumei returnate din acciza pe carburanți

Iordache, despre protestatarii care au manifestat duminică împotriva modificărilor la legile Justiției: Ori au fost dezinformați, ori nu cunosc legile

Firea: Pragul de îndatorare de 21 de milioane de euro, impus autorităților locale, trebuie modificat

Florea: Așteaptăm publicarea în MOf a motivării CCR pentru a supune la vot reinvitarea lui Kovesi

Mihai Tudose: Proiectul parteneriatului public-privat a fi adoptat prin OUG miercuri sau săptămâna viitoare

Comisia economică, aviz favorabil pentru proiectul prin care se reduc taxele pentru unele construcții

Patru jeep-uri din colecția Regelui Mihai au fost aduse din Elveția și expuse la domeniul Săvârșin

Mai multe trenuri care circulă din și către București înregistrează ÎNTÂRZIERI, din cauza unui furt de relee

Un biciclist a murit după ce s-a dezechilibrat din cauza vântului și a fost lovit de o mașină

Trafic feroviar blocat între Dâmbovița și Prahova: Un TIR a căzut pe calea ferată

Pelerinajul de Sf. Dimitrie cel Nou, afectat de vremea din București. Patriarhia AMÂNĂ pentru joi procesiunea „Calea Sfinților”

Pasageri blocați pe Aeroportul Craiova, unde aeronavele nu pot ateriza din cauza ploii

În România o femeie este bătută la 30 de secunde, dar legea se plimbă între ministere

Un copac a căzut peste două ambulanțe în fața sediului Crucii Roșii Brașov

Ministrul Transporturilor introduce “ordinea și disciplina” | Șeful CFR va fi demis, după ce trenul cu care a ajuns Felix Stroe la Deva a întârziat

Petre Tobă, fostul șef al Poliției Române, este audiat la DNA în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină

Halep debutează cu victorie la Turneul Campioanelor: 6-4, 6-2 în fața Carolinei Garcia

Anchetă la o grădiniță din Olt după ce mai mulți copii au ajuns acasă cu vânătăi și mușcături

Proteste în Capitală și 29 de județe față de trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat

SURSE: Premierul Mihai Tudose i-a propus fostului prim-ministru PSD Sorin Grindeanu să preia șefia ANCOM

Indicele ROBOR la trei luni a explodat și a ajuns la cea mai mare valoare din ultimii trei ani

Proiectul de lege care transferă contribuțiile în sarcina angajatului nu obligă firmele să crească salariile brute

Locuitorii din regiunile italiene Lombardia și Veneto au votat pentru sporirea autonomiei

Kovesi a prezentat în CSM un BILEȚEL aparținând Inspecției Judiciare cu numere de dosare făcute de DNA: A fost pus în niște documente pe care probabil l-au rătăcit

Ministerul Afacerilor Interne face 2.880 de angajări. Ce condiții trebuie să îndeplinești și când are loc concursul

Toader: Voi propune ca Inspecția Judiciară să fie la Consiliul de Management Strategic, format de ministrul Justiției