Ponta: Miercuri adoptăm OUG prin care transportatorii recuperează cei 4 cenți plătiți la acciză 31 mart. • Național Ponta: Miercuri adoptăm OUG prin care transportatorii recuperează cei 4 cenți plătiți la acciză Ordonanța de Urgență prin care transportatorii rutieri își vor recupera cei 4 cenți plătiți la acciza pe carburant va fi aprobată „cel mai probabil” miercuri, în ședința de guvern, a… 31 mart. • Național Ponta: Miercuri adoptăm OUG prin care transportatorii recuperează cei 4 cenți plătiți la acciză
Băsescu îi scrie din nou lui Ponta pentru a-l ruga să renunțe la acciza la combustibil 31 mart. • Național Băsescu îi scrie din nou lui Ponta pentru a-l ruga să renunțe la acciza la combustibil Președintele Traian Băsescu i-a trimis o nouă scrisoare, luni, premierului Victor Ponta, în care îl „roagă” să renunțe la introducerea de la 1 aprilie a accizei de 7 eurocenți la… 31 mart. • Național Băsescu îi scrie din nou lui Ponta pentru a-l ruga să renunțe la acciza la combustibil
Ponta: Băsescu „trage” azi o petrecere, dar Constantinescu, Iliescu, Năstase ne-au adus în NATO 31 mart. • Național Ponta: Băsescu „trage” azi o petrecere, dar Constantinescu, Iliescu, Năstase ne-au adus în NATO Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că șeful statului, Traian Băsescu, „trage” azi o petrecere ca să aniverseze zece ani… 31 mart. • Național Ponta: Băsescu „trage” azi o petrecere, dar Constantinescu, Iliescu, Năstase ne-au adus în NATO
Băsescu: Am pledat constant pentru focalizarea NATO spre vecinătatea estică 31 mart. • Național Băsescu: Am pledat constant pentru focalizarea NATO spre vecinătatea estică Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a pledat constant pentru focalizarea NATO spre vecinătatea estică, acolo fiind o sursă de tensiuni și conflict, situația din Ucraina dovedind pertinența acestei… 31 mart. • Național Băsescu: Am pledat constant pentru focalizarea NATO spre vecinătatea estică
Tribunalul București a confirmat planul de reorganizare pentru FC Rapid 31 mart. • Național Tribunalul București a confirmat planul de reorganizare pentru FC Rapid Tribunalul București a confirmat planul de reorganizare al FC Rapid, în cadrul dosarului de insolvență, astfel că gruparea giuleșteană își poate depune dosarul la FRF în vederea obținerii licenței pentru… 31 mart. • Național Tribunalul București a confirmat planul de reorganizare pentru FC Rapid
Băsescu: Niciodată România nu a fost mai sigură din punct de vedere al securității ca astăzi 31 mart. • Național Băsescu: Niciodată România nu a fost mai sigură din punct de vedere al securității ca astăzi Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la ceremonia organizată la Cotroceni de marcare a zece ani de la aderarea la NATO, că niciodată România nu… 31 mart. • Național Băsescu: Niciodată România nu a fost mai sigură din punct de vedere al securității ca astăzi
Blaga: În fruntea listei noastre nu veți găsi antieuropeni, cum sunt pe listele PSD și PNL 30 mart. • Național Blaga: În fruntea listei noastre nu veți găsi antieuropeni, cum sunt pe listele PSD și PNL Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că în fruntea listei PDL la europarlamentare nu se găsesc „antieuropeni”, cum se află în fruntea listelor PSD și PNL, acesta făcând referire la… 30 mart. • Național Blaga: În fruntea listei noastre nu veți găsi antieuropeni, cum sunt pe listele PSD și PNL
Antonescu: Între a deveni satelit al PSD și a juca șansa de a conduce România, PNL a ales-o pe a doua 30 mart. • Național Antonescu: Între a deveni satelit al PSD și a juca șansa de a conduce România, PNL a ales-o pe a doua Președintele PNL Crin Antonescu a afirmat duminică, la Pitești, că alegerile europarlamentare reprezintă pentru PNL ”un moment decisiv”, în contextul în care PNL a ales… 30 mart. • Național Antonescu: Între a deveni satelit al PSD și a juca șansa de a conduce România, PNL a ales-o pe a doua
Cine este militarul român decedat în Afganistan 30 mart. • Național Cine este militarul român decedat în Afganistan Militarul român care și-a pierdut viața, duminică dimineață, este plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu, care avea 41 de ani, era angajat al MApN din 2001, era căsătorit și avea un copil, informează MApN, precizând că acesta… 30 mart. • Național Cine este militarul român decedat în Afganistan
Tolea Ciumac, prins conducând cu 136 km/h într-o comună din Vrancea, cu permisul suspendat 30 mart. • Național Tolea Ciumac, prins conducând cu 136 km/h într-o comună din Vrancea, cu permisul suspendat Tolea Ciumac a fost depistat conducând cu o viteză de 136 de kilometri pe oră, în comuna vânceană Garoafa, și, pentru că nu a oprit la semnalul polițiștilor, a fost… 30 mart. • Național Tolea Ciumac, prins conducând cu 136 km/h într-o comună din Vrancea, cu permisul suspendat
Ludovic Orban: PNL a scăzut la 10-12 la sută în sondaje după ruperea USL, dar acum e pe un trend ascendent 30 mart. • Național Ludovic Orban: PNL a scăzut la 10-12 la sută în sondaje după ruperea USL, dar acum e pe un trend ascendent Deputatul liberal Ludovic Orban a recunoscut, într-o conferință de presă la Focșani, că PNL a coborât până la 10-12 la sută în sondajele de opinie… 30 mart. • Național Ludovic Orban: PNL a scăzut la 10-12 la sută în sondaje după ruperea USL, dar acum e pe un trend ascendent
Dragnea: Voi fi alături de Ponta indiferent dacă va candida sau nu la prezidențiale 30 mart. • Național Dragnea: Voi fi alături de Ponta indiferent dacă va candida sau nu la prezidențiale Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, la emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de ProTV, că va fi alături de Victor Ponta indiferent ce decizie va lua acesta în… 30 mart. • Național Dragnea: Voi fi alături de Ponta indiferent dacă va candida sau nu la prezidențiale
Tătarii din Crimeea au votat în favoarea autonomiei lor 30 mart. • Național Tătarii din Crimeea au votat în favoarea autonomiei lor Minoritatea tătară din Crimeea a votat, sâmbătă, în favoarea autonomiei sale pe teritoriul anexat recent de Rusia, relatează agențiile Ukrinform și RIA Novosti, citate de Mediafax. „Tătarii nu recunosc anexarea regiunii de către Rusia. Noi… 30 mart. • Național Tătarii din Crimeea au votat în favoarea autonomiei lor
Argeș: O persoană a murit și cinci au fost rănite după ce un microbuz s-a răsturnat într-o curbă periculoasă 30 mart. • Național Argeș: O persoană a murit și cinci au fost rănite după ce un microbuz s-a răsturnat într-o curbă periculoasă O persoană a murit și alte cinci au fost rănite, duminică dimineață, după ce microbuzul în care se aflau și care circula pe un drum… 30 mart. • Național Argeș: O persoană a murit și cinci au fost rănite după ce un microbuz s-a răsturnat într-o curbă periculoasă
Dragnea: Antonescu a pierdut orice șansă de a ajunge președinte în seara în care a rupt USL 30 mart. • Național Dragnea: Antonescu a pierdut orice șansă de a ajunge președinte în seara în care a rupt USL Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată de ProTV, că liderul PNL Crin Antonescu a pierdut orice… 30 mart. • Național Dragnea: Antonescu a pierdut orice șansă de a ajunge președinte în seara în care a rupt USL
Un militar român a murit și alți cinci au fost răniți în Afganistan 30 mart. • Național Un militar român a murit și alți cinci au fost răniți în Afganistan Un militar a decedat și alți cinci au fost răniți duminică dimineață în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în Afganistan, informează MApN, care precizează că militarilor li… 30 mart. • Național Un militar român a murit și alți cinci au fost răniți în Afganistan
Lansarea candidaților PDL la PE a început, la Sala Palatului, cu „Verde înrourat” și cu Odă bucuriei 30 mart. • Național Lansarea candidaților PDL la PE a început, la Sala Palatului, cu „Verde înrourat” și cu Odă bucuriei Democrat-liberalii își lansează, duminică, la Sala Palatului, candidații la alegerile europarlamentare din 25 mai, în prezența a peste 6.000 de militanți, la eveniment fiind prezent… 30 mart. • Național Lansarea candidaților PDL la PE a început, la Sala Palatului, cu „Verde înrourat” și cu Odă bucuriei
Joseph Daul: PSD e de doi ani la guvernare, șomajul crește, iar România nu e încă în Schengen 30 mart. • Național Joseph Daul: PSD e de doi ani la guvernare, șomajul crește, iar România nu e încă în Schengen Președintele PPE, Joseph Daul a declarat, dumunică, la lansarea candidaților PDL la europarlamentare, că PSD „este de doi ani de zile la guvernare în România și, de doi ani, impozitele… 30 mart. • Național Joseph Daul: PSD e de doi ani la guvernare, șomajul crește, iar România nu e încă în Schengen
Fondul Proprietatea: Strategia de guvernanță corporativă de la Electrica încalcă drepturile acționarilor minoritari 30 mart. • Național Fondul Proprietatea: Strategia de guvernanță corporativă de la Electrica încalcă drepturile acționarilor minoritari Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, susține că noua strategie de guvernanță corporativă unitară aprobată recent de Electrica SA încalcă drepturile acționarilor minoritari și va pune… 30 mart. • Național Fondul Proprietatea: Strategia de guvernanță corporativă de la Electrica încalcă drepturile acționarilor minoritari
Maior, despre situația de securitate din zonă: Sper că nu vom ajunge la un fel de neorăzboi rece 30 mart. • Național Maior, despre situația de securitate din zonă: Sper că nu vom ajunge la un fel de neorăzboi rece Directorul SRI, George Maior, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, comentând recentele evoluții din zonă legate de Ucraina și Rusia, că speră să nu se… 30 mart. • Național Maior, despre situația de securitate din zonă: Sper că nu vom ajunge la un fel de neorăzboi rece
Numărul pensionarilor a scăzut cu 77.000 în 2013. Pensia medie a fost de 805 lei 28 mart. • Național Numărul pensionarilor a scăzut cu 77.000 în 2013. Pensia medie a fost de 805 lei Numărul mediu de pensionari a fost, în 2013, de 5.410.000, în scădere cu 77.000 persoane față de anul precedent, iar pensia medie lunară a fost de 805 lei, mai mare… 28 mart. • Național Numărul pensionarilor a scăzut cu 77.000 în 2013. Pensia medie a fost de 805 lei
Traian Băsescu se află pe lista vorbitorilor la summit-ul UE privind romii, din 4 aprilie 28 mart. • Național Traian Băsescu se află pe lista vorbitorilor la summit-ul UE privind romii, din 4 aprilie Președintele Traian Băsescu se află pe lista vorbitorilor la cel de-al treilea summit al Uniunii Europene privind romii, din 4 aprilie, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Comisiei Europene, informează… 28 mart. • Național Traian Băsescu se află pe lista vorbitorilor la summit-ul UE privind romii, din 4 aprilie
CE clasează mai multe proceduri de infringement pentru România legate de transport, TVA și alegeri 28 mart. • Național CE clasează mai multe proceduri de infringement pentru România legate de transport, TVA și alegeri Comisia Europeană a adoptat, vineri, mai multe decizii de clasare a unor proceduri de infringement referitoare la România, legate de exercitarea dreptului de a fi… 28 mart. • Național CE clasează mai multe proceduri de infringement pentru România legate de transport, TVA și alegeri
Iluminatul Parlamentului va fi întrerupt sâmbătă seară, pentru a marca Ora Pământului în România 28 mart. • Național Iluminatul Parlamentului va fi întrerupt sâmbătă seară, pentru a marca Ora Pământului în România Iluminatul festiv al Palatului Parlamentului va fi întrerupt sâmbătă, între orele 20.30 – 21.30, pentru a marca acțiunea voluntară de protejare a mediului „Earth Hour… 28 mart. • Național Iluminatul Parlamentului va fi întrerupt sâmbătă seară, pentru a marca Ora Pământului în România
Aurescu i-a semnalat Reprezentantului Președinției OSCE situația școlilor românești din Transnistria 28 mart. • Național Aurescu i-a semnalat Reprezentantului Președinției OSCE situația școlilor românești din Transnistria Secretarul de stat Bogdan Aurescu s-a întâlnit, vineri, cu Reprezentantul Special al Președinției-în-exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Radojko Bogojević, căruia i-a… 28 mart. • Național Aurescu i-a semnalat Reprezentantului Președinției OSCE situația școlilor românești din Transnistria
Bănicioiu: Reevaluăm lista de compensate, doar o persoană din Ministerul Sănătății a evaluat toate cele 167 de molecule 28 mart. • Național Bănicioiu: Reevaluăm lista de compensate, doar o persoană din Ministerul Sănătății a evaluat toate cele 167 de molecule Ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu a declarat, vineri, că ministerul lucrează la o nouă listă de medicamente compensate, după ce proiectul… 28 mart. • Național Bănicioiu: Reevaluăm lista de compensate, doar o persoană din Ministerul Sănătății a evaluat toate cele 167 de molecule
Borbely: Insistăm ca proiectul Statutului minorităților naționale să fie aprobat în Parlament 28 mart. • Național Borbely: Insistăm ca proiectul Statutului minorităților naționale să fie aprobat în Parlament Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că reprezentanții Uniunii „insistă” în continuare ca proiectul legislativ privind Statutul minorităților naționale să fie aprobat în Parlament,… 28 mart. • Național Borbely: Insistăm ca proiectul Statutului minorităților naționale să fie aprobat în Parlament
Oferte în turismul balnear, prelungite până pe 30 iunie. Prețuri între 330 și 360 lei pentru șase nopți de cazare 28 mart. • Național Oferte în turismul balnear, prelungite până pe 30 iunie. Prețuri între 330 și 360 lei pentru șase nopți de cazare Patronatul din turismul balnear prelungește cu două luni, până la 30 iunie, mai multe oferte speciale, printre care și „O săptămână de refacere”, prin care… 28 mart. • Național Oferte în turismul balnear, prelungite până pe 30 iunie. Prețuri între 330 și 360 lei pentru șase nopți de cazare
Gigi Becali nu va fi grațiat 28 mart. • Național Gigi Becali nu va fi grațiat Președintele Traian Băsescu a decis, vineri, neacordarea grațierii individuale lui George Becali ca urmare a analizării dosarului de grațiere a acestuia, decizie transmisă solicitantului, informează Mediafax.”Președintele României, domnul Traian Băsescu, a decis, vineri, 28 martie a.c., neacordarea grațierii individuale a… 28 mart. • Național Gigi Becali nu va fi grațiat
Rovana Plumb: Pensii majorate cu 4 – 4,4% și o nouă lege a salarizării, în 2015 28 mart. • Național Rovana Plumb: Pensii majorate cu 4 – 4,4% și o nouă lege a salarizării, în 2015 Ministrul Muncii Rovana Plumb spune, în interviul acordat MEDIAFAX, că în 2015 ar putea fi mărită pensia cu cel puțin 4% și cel mult 4,4%, salariul minim va crește la… 28 mart. • Național Rovana Plumb: Pensii majorate cu 4 – 4,4% și o nouă lege a salarizării, în 2015
Lordul Robertson: Mi-a făcut o deosebită plăcere să invit România să adere la NATO 28 mart. • Național Lordul Robertson: Mi-a făcut o deosebită plăcere să invit România să adere la NATO Lordul George Robertson a declarat, într-un mesaj transmis MEDIAFAX, că a urmărit drumul României de la dictatură la democrație cu mare interes, refuzând să vină în vizită în perioada comunistă,… 28 mart. • Național Lordul Robertson: Mi-a făcut o deosebită plăcere să invit România să adere la NATO
Îmbulzeală pentru aparate de aer condiționat, la deschiderea unui magazin de electronice și electrocasnice 28 mart. • Național Îmbulzeală pentru aparate de aer condiționat, la deschiderea unui magazin de electronice și electrocasnice Sute de persoane s-au înghesuit, vineri, la deschiderea unui magazin de produse electronice și electrocasnice din Craiova, unde au format cozi cu câteva ore înainte… 28 mart. • Național Îmbulzeală pentru aparate de aer condiționat, la deschiderea unui magazin de electronice și electrocasnice
Băsescu: Încă ne lipsește o cultură a justiției. Prea multe instituții nu aplică hotărârile 28 mart. • Național Băsescu: Încă ne lipsește o cultură a justiției. Prea multe instituții nu aplică hotărârile Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că românilor încă le lipsește o cultură a justiției, arătând că prea multe instituții își permit să nu aplice… 28 mart. • Național Băsescu: Încă ne lipsește o cultură a justiției. Prea multe instituții nu aplică hotărârile
Ministrul Sănătății: Evaluăm Institutul Cantacuzino și pregătim strategia de funcționare 28 mart. • Național Ministrul Sănătății: Evaluăm Institutul Cantacuzino și pregătim strategia de funcționare Institutul Cantacuzino va fi evaluat începând de săptămâna viitoare, după care va fi pregătită strategia de funcționare a acestuia, a anunțat vineri ministrul Sănătății, Nicolae… 28 mart. • Național Ministrul Sănătății: Evaluăm Institutul Cantacuzino și pregătim strategia de funcționare
Putin: Evenimentele din Crimeea au fost un examen, au demonstrat „noile capacități” ale armatei ruse 28 mart. • Național Putin: Evenimentele din Crimeea au fost un examen, au demonstrat „noile capacități” ale armatei ruse Președintele rus, Vladimir Putin, a subliniat vineri că rolul jucat de militarii ruși în Crimeea a demonstrat „noile capacități” ale armatei: „Evenimentele din Crimeea au… 28 mart. • Național Putin: Evenimentele din Crimeea au fost un examen, au demonstrat „noile capacități” ale armatei ruse
Patriarhie: Costul lucrărilor la Catedrala Mântuirii, aproape 80 milioane euro în stadiul roșu-gri 27 mart. • Național Patriarhie: Costul lucrărilor la Catedrala Mântuirii, aproape 80 milioane euro în stadiul roșu-gri Costul lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului până la stadiul roșu-gri, adică pentru finalizarea construcției, fără tencuială, dar cu geamuri și uși, este de aproximativ 80… 27 mart. • Național Patriarhie: Costul lucrărilor la Catedrala Mântuirii, aproape 80 milioane euro în stadiul roșu-gri
Ponta: Băsescu a folosit de multe ori informații din dosare penale, în declarații publice 27 mart. • Național Ponta: Băsescu a folosit de multe ori informații din dosare penale, în declarații publice Președintele Traian Băsescu a folosit de multe ori, în cei 9 ani de mandat prezidențial, informații din dosare penale pe care nu ar fi trebuit să le folosească, a afirmat… 27 mart. • Național Ponta: Băsescu a folosit de multe ori informații din dosare penale, în declarații publice
Băsescu a decis ca raportul privind managementul de la Cantacuzino să fie trimis Parchetului 27 mart. • Național Băsescu a decis ca raportul privind managementul de la Cantacuzino să fie trimis Parchetului Președintele Traian Băsescu a decis ca raportul prezentat în ședința CSAT privind managementul defectuos de la Institutul Cantacuzino să fie trimis Parchetului de pe lângă… 27 mart. • Național Băsescu a decis ca raportul privind managementul de la Cantacuzino să fie trimis Parchetului
Dosarul furtului de tablouri: Dogaru și Darie nu au furat mai multe tablouri pentru că nu aveau cu ce să le transporte 27 mart. • Național Dosarul furtului de tablouri: Dogaru și Darie nu au furat mai multe tablouri pentru că nu aveau cu ce să le transporte Radu Dogaru și Eugen Darie, condamnați în dosarul furtului a șapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, nu au sustras mai multe pânze pentru… 27 mart. • Național Dosarul furtului de tablouri: Dogaru și Darie nu au furat mai multe tablouri pentru că nu aveau cu ce să le transporte
Tăriceanu s-a întâlnit cu Malghinov, care a transmis că Rusia nu vrea o intervenție armată în Crimeea 27 mart. • Național Tăriceanu s-a întâlnit cu Malghinov, care a transmis că Rusia nu vrea o intervenție armată în Crimeea Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a întâlnit, joi, cu ambasadorul rus, Oleg Malghinov, care i-a transmis că Rusia nu dorește o intervenție militară în Crimeea,… 27 mart. • Național Tăriceanu s-a întâlnit cu Malghinov, care a transmis că Rusia nu vrea o intervenție armată în Crimeea
Corlățean: Filosofia establishmentului politic și militar rus nu s-a prea schimbat în mod fundamental 27 mart. • Național Corlățean: Filosofia establishmentului politic și militar rus nu s-a prea schimbat în mod fundamental Mulți occidentali speră în mod onest într-o resetare a relațiilor cu Rusia, dar filosofia establishmentului politic și militar de la Moscova nu s-a schimbat în… 27 mart. • Național Corlățean: Filosofia establishmentului politic și militar rus nu s-a prea schimbat în mod fundamental
Tăriceanu îi scrie lui Antonescu: Nu mai înființez un nou partid liberal, ci o platformă economică 27 mart. • Național Tăriceanu îi scrie lui Antonescu: Nu mai înființez un nou partid liberal, ci o platformă economică Călin Popescu Tăriceanu i-a trimis liderului PNL Crin Antonescu o scrisoare deschisă în care anunță că nu va mai înființa un nou partid liberal, pentru… 27 mart. • Național Tăriceanu îi scrie lui Antonescu: Nu mai înființez un nou partid liberal, ci o platformă economică
140 de persoane din comuna dâmbovițeană Aninoasa s-au îmbolnăvit după ce au consumat apă de la robinet 27 mart. • Național 140 de persoane din comuna dâmbovițeană Aninoasa s-au îmbolnăvit după ce au consumat apă de la robinet 140 de persoane din comuna dâmbovițeană Aninoasa s-au îmbolnăvit după ce au consumat apă de la robinet, potrivit datelor furnizate de DSP Dâmbovița, inspectorii de… 27 mart. • Național 140 de persoane din comuna dâmbovițeană Aninoasa s-au îmbolnăvit după ce au consumat apă de la robinet
Doina Pană: Îmi doresc un fel de SMURD pentru păduri 27 mart. • Național Doina Pană: Îmi doresc un fel de SMURD pentru păduri Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură Doina Pană a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că își dorește să protejeze pădurile printr-un sistem de intervenție de tip SMURD, cu echipe mixte din polițiști, jandarmi și… 27 mart. • Național Doina Pană: Îmi doresc un fel de SMURD pentru păduri
Bănicioiu: Vinovații pentru cele 400.000 de doze de vaccin antigripal neconform vor plăti 27 mart. • Național Bănicioiu: Vinovații pentru cele 400.000 de doze de vaccin antigripal neconform vor plăti Vinovații pentru producerea celor 400.000 doze de vaccin gripal neconform vor plăti, a declarat, joi, ministrul Nicolae Bănicioiu, care a precizat că ANM, încă din iulie 2013, a semnalat nereguli… 27 mart. • Național Bănicioiu: Vinovații pentru cele 400.000 de doze de vaccin antigripal neconform vor plăti
Ora Pământului: Ministerele și instituțiile coordonate de acestea vor stinge lumina sâmbătă, timp de o oră 27 mart. • Național Ora Pământului: Ministerele și instituțiile coordonate de acestea vor stinge lumina sâmbătă, timp de o oră Ministerele și toate instituțiile aflate în coordonarea acestora se vor alătura inițiativei Ora Pământului 2014 și vor stinge lumina, sâmbătă, între 20.30 și 21.30, o… 27 mart. • Național Ora Pământului: Ministerele și instituțiile coordonate de acestea vor stinge lumina sâmbătă, timp de o oră
Banca Mondială va aproba un împrumut de 250 milioane de euro pentru infrastructura de sănătate din România 27 mart. • Național Banca Mondială va aproba un împrumut de 250 milioane de euro pentru infrastructura de sănătate din România Banca Mondială (BM) va aproba probabil vineri un împrumut de 250 milioane euro pentru reforma sistemului de sănătate din România și se așteaptă ca Guvernul… 27 mart. • Național Banca Mondială va aproba un împrumut de 250 milioane de euro pentru infrastructura de sănătate din România
Dragnea: Banii din fondul de rezervă, alocați pentru europarlamentarele și parțialele din 25 mai 27 mart. • Național Dragnea: Banii din fondul de rezervă, alocați pentru europarlamentarele și parțialele din 25 mai Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că Guvernul va cheltui cea mai mare parte a banilor din fondul de rezervă pentru alegerile europarlamentare și pentru… 27 mart. • Național Dragnea: Banii din fondul de rezervă, alocați pentru europarlamentarele și parțialele din 25 mai