Consolare humanum est 16 mai • Fotbal pe pâine Consolare humanum est Cineva se bucură că a încheiat sezonul cu un trofeu, dar cred că niciodată asocierea cupei cu un trofeu de consolare n-a fost mai aproape. Această Cupă a României pentru CFR Cluj a însemnat mai degrabă prima cupă pentru Dan… 16 mai • Fotbal pe pâine Consolare humanum est
Cu forță și finețe 14 mai • Fotbal pe pâine Cu forță și finețe FCSB a câștigat titlul de campioană cu două etape înaintea finalului de play-off. Dacă mă întreba cineva acum 5-6 luni dacă așa ceva e posibil, i-aș fi răspuns că poate și mai repede. Dar dacă mă întreba la sfârșitul sezonului… 14 mai • Fotbal pe pâine Cu forță și finețe
Se așteaptă confirmarea matematică 12 mai • Fotbal pe pâine Se așteaptă confirmarea matematică Ne apropiem de jumătatea lunii mai, deci se intră pe ultima turnantă în campionate. În unele s-a sărbătorit, în altele, cam puține, mai avem oarecare suspans. În Anglia titlul s-a dat demult, de Franța nici… 12 mai • Fotbal pe pâine Se așteaptă confirmarea matematică
Ce nu pot cuprinde cifrele 9 mai • Fotbal pe pâine Ce nu pot cuprinde cifrele A trebuit să revăd a doua zi rezumatul extins al returului dintre Internazionale Milano și Barcelona pentru a înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat acolo. Cum de nu a reușit Lamine Yamal să apară pe tabelă sau măcar cu o… 9 mai • Fotbal pe pâine Ce nu pot cuprinde cifrele
Un început promițător 7 mai • Fotbal pe pâine Un început promițător Nu am scris încă, și rău am făcut, despre prima experiență a lui Cristi Chivu ca antrenor la o echipă de seniori. Și nu oriunde, ci în serie A. Pe de altă parte, cele 10 etape petrecute pe banca Parmei… 7 mai • Fotbal pe pâine Un început promițător
Viitorul sună dublu 5 mai • Fotbal pe pâine Viitorul sună dublu Roger Federer, la cât de ”fit” s-a păstrat (probabil nu va mai dura mult până când utilizarea frecventă a acestui englezism îl va impune în dicționar), ar fi putut juca și acum tenis la dublu. Și ar fi fost un… 5 mai • Fotbal pe pâine Viitorul sună dublu
Forma fazei 2 mai • Fotbal pe pâine Forma fazei Meciul tur dintre Barcelona și Inter va fi mai frumos ca finala. Este o afirmație cu prea puțin risc de a se dovedi falsă. Pornit ca din tun, cu gol în primul minut, a ținut-o așa până la un 3-3… 2 mai • Fotbal pe pâine Forma fazei
Papa din Pipera 30 apr. • Fotbal pe pâine Papa din Pipera S-au așezat cum nu se poate mai bine treburile pentru FCSB la etapa asta de play-off (nr. 6 din 10). În timp ce contracandidatele s-au încurcat lamentabil, ea a bătut-o pe Rapid după mult timp, ba încă pe Giulești, după… 30 apr. • Fotbal pe pâine Papa din Pipera
Fără 11 metri la Sevilla 28 apr. • Fotbal pe pâine Fără 11 metri la Sevilla Nu există rețetă mai bună decât un El Clasico în finala Cupei Regelui. Sau poate există, în finala Ligii Campionilor, dar asta nu s-a întâmplat niciodată. Iar Barcelona tocmai a egalat palmaresul în cele 8 finale interne cu Real. Deznodământ… 28 apr. • Fotbal pe pâine Fără 11 metri la Sevilla
Cei doi Ș 25 apr. • Fotbal pe pâine Cei doi Ș Ce eșec lamentabil al Rapidului! Mă refer la întreg sezonul, căci eliminarea din cupă, în fața celor de la Hermannstadt, este încununarea eșecului. Departe de mine să-i cocoloșesc sau să-i consider inocenți, dar jucătorii nu prind podiumul la vinovați. Cei… 25 apr. • Fotbal pe pâine Cei doi Ș
Revenirea la… normal?! 23 apr. • Fotbal pe pâine Revenirea la… normal?! Fericiți cei care s-au detașat de toate la aceste Sărbători Pascale, categoric mai tensionate și în același timp mai triste ca în alți ani! Iar normalul ăla pomenenit în titlu nu-i nici el normalul care ar trebui. Dar să rămânem… 23 apr. • Fotbal pe pâine Revenirea la… normal?!
După 15 ani 18 apr. • Fotbal pe pâine După 15 ani Legenda urmează mereu isprăvile, devenind mai mare decât acestea. Până când? Dacă e vorba despre istorie, atunci așa va rămâne, ba chiar va crește cu trecerea timpului. Dar dacă e vorba de evenimente cumva ciclice, vine un moment când vraja… 18 apr. • Fotbal pe pâine După 15 ani
Norocul ține cu cei norocoși 16 apr. • Fotbal pe pâine Norocul ține cu cei norocoși Avem tabloul de moment al play-offului. Căci e mai mult decât un clasament această lucrare a unui maestru atent la detalii. Nu e nicio insinuare la vreun arbitru sau la ”sistem”, că tot e la modă, maestrul este hazardul sau… 16 apr. • Fotbal pe pâine Norocul ține cu cei norocoși
Mingea e rotundă și la Cercul Polar 14 apr. • Fotbal pe pâine Mingea e rotundă și la Cercul Polar Am să amestec evenimente, căci nu e atractiv să brodezi pe marginea unui singur meci din play-off, cât s-a jucat până la paginarea ziarului. Ca să începem și să terminăm repede cu unicul meci din… 14 apr. • Fotbal pe pâine Mingea e rotundă și la Cercul Polar
Meciul ăla în care… 11 apr. • Fotbal pe pâine Meciul ăla în care… Să spui că evenimentele de la meciul Arsenal Londra – Real Madrid sunt ieșite din comun mi se pare puțin. Trebuie mers dincolo de acest scor, un 3-0 venit parcă de nicăieri. E adevărat că Realul nu joacă la nivelul… 11 apr. • Fotbal pe pâine Meciul ăla în care…
Olteni la răscruce 9 apr. • Fotbal pe pâine Olteni la răscruce Cele două confruntări dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, pe parcursul câtorva zile, s-au încheiat identic, cu succesul gazdelor din Ardeal. Prima dată, în Cupă, după lovituri de departajare, a doua oară în campionat, după o singură repriză, ba nici… 9 apr. • Fotbal pe pâine Olteni la răscruce
O reușită din aproape toate punctele de vedere 7 apr. • Fotbal pe pâine O reușită din aproape toate punctele de vedere Italianul Flavio Cobolli și-a legat numele de turneul de la București, acesta fiind primul trofeu câștigat de el în cariera de profesionist. Deci evident că așa va rămâne, iar Cobolli aș zice că are datele… 7 apr. • Fotbal pe pâine O reușită din aproape toate punctele de vedere
Jianu s-a dat prins 4 apr. • Fotbal pe pâine Jianu s-a dat prins Scriam zilele trecute că n-ar fi de dorit o reeditare a finalei de anul trecut de la Țiriac Open. Se poate spune că s-a reeditat, dar nu ca finală. Fucsovics și Navone s-au revăzut devreme, în turul secund, echivalentul optimilor.… 4 apr. • Fotbal pe pâine Jianu s-a dat prins
Monitor de evenimente sportive bucureștene 2 apr. • Fotbal pe pâine Monitor de evenimente sportive bucureștene Weekendul fotbalistic care tocmai s-a consumat a început în Giulești cu o distinsă prezență de la Monitorul de Suceava, care a purtat noroc oltenilor. După un intermezzo de handbal feminin, a continuat cu derby-ul dintre… 2 apr. • Fotbal pe pâine Monitor de evenimente sportive bucureștene
Șansa sutei la Miami 28 mart. • Fotbal pe pâine Șansa sutei la Miami Întrucât ne aflăm într-un unghi mort la fotbal, continuăm cu tenis la această rubrică. E adevărat că între timp, peste Atlantic, s-a derulat un derby precum Argentina – Brazilia, dar nu s-a învrednicit nimeni să-l transmită în România. Consemnăm doar… 28 mart. • Fotbal pe pâine Șansa sutei la Miami
Zgura roșie de acasă 26 mart. • Fotbal pe pâine Zgura roșie de acasă Nu cred că are rost să vă rețin cu considerente despre meciul cu San Marino. Tricolorii și-au făcut treaba pentru că de data asta nu se putea altfel. Avem jucători care câștigă anual milionul de euro, sau peste, în timp… 26 mart. • Fotbal pe pâine Zgura roșie de acasă
Încă nu suntem de „olimpiadă” 24 mart. • Fotbal pe pâine Încă nu suntem de „olimpiadă” Da, totul a mers prost în vinerea tricoloră. Sau, mai nuanțat, tot ce putea merge prost, așa a mers. Pe Mircea Lucescu îl știam cu toții un antrenor foarte curajos, inovator, care merge pe mâna… 24 mart. • Fotbal pe pâine Încă nu suntem de „olimpiadă”
S-a născut o stea! 21 mart. • Fotbal pe pâine S-a născut o stea! Se întâmplă ceva în sportul alb. Dacă pe teren se află la crepuscul, Novak Djokovic dorește să rămână relevant în tenis și să-și lege numele de reformarea sistemului. Asociația jucătorilor profesioniști fondată de el a acționat în judecată principalele instituții… 21 mart. • Fotbal pe pâine S-a născut o stea!
Pierd trenul, dar duc trena 19 mart. • Fotbal pe pâine Pierd trenul, dar duc trena Altă viață când la rubrica de față (rimă involuntară!) se pot face analize cu rezultatele la zi. FCSB – Rapid, ce meci! Iertată fie comparația, dar au fost goluri și întoarceri de scor ca la acel Barcelona – Atletico 4-4…… 19 mart. • Fotbal pe pâine Pierd trenul, dar duc trena
Confirmări rapide 17 mart. • Fotbal pe pâine Confirmări rapide Confirmările vin de la primele două meciuri din play-off și se referă la faptul că U Cluj și Dinamo lăsaseră deja impresia că au supraperformat. Asta nu înseamnă că vor face figurație, dar probabil că nu vor conta în lupta… 17 mart. • Fotbal pe pâine Confirmări rapide
Fără învingători și învinși 14 mart. • Fotbal pe pâine Fără învingători și învinși Suntem după două optimi decise la lovituri de la 11 pași, care ne-au consumat ca altădată toată primăvara de Liga Campionilor! Liverpool, admirată în acest sezon că a putut să performeze atât de bine după… 14 mart. • Fotbal pe pâine Fără învingători și învinși
Echilibru de conjunctură? 12 mart. • Fotbal pe pâine Echilibru de conjunctură? Gata, de azi înainte numai zerouri în rubricile clasamentelor din campionatul nostru cel de toate etapele, cu o singură și notabilă excepție: numărul de puncte! Aș începe, cu voia dumneavoastră, de la play-out. 11 puncte între cele două extremități ale… 12 mart. • Fotbal pe pâine Echilibru de conjunctură?
Juveții în luptă cu așii, cu istoria, cu ei înșiși! 10 mart. • Fotbal pe pâine Juveții în luptă cu așii, cu istoria, cu ei înșiși! Tocmai ce m-am întors dintr-un periplu la Craiova și, fără nicio legătură directă, trebuie să îmi reconsider poziția față de schimbarea de antrenor de la începutul anului. Aceeași meteahnă a patronului Rotaru s-a manifestat și… 10 mart. • Fotbal pe pâine Juveții în luptă cu așii, cu istoria, cu ei înșiși!
Statistica nu câștigă meciuri 7 mart. • Fotbal pe pâine Statistica nu câștigă meciuri Cine se uită la statistica meciului PSG – Liverpool, scor 0-1, observă un raport de șuturi și ocazii total favorabil parizienilor, bașca o posesie de 71%-29%, care poate fi numită drastică. Șuturile pe poartă, de exemplu, sunt 10 la 1!… 7 mart. • Fotbal pe pâine Statistica nu câștigă meciuri
Rivalitate la export 5 mart. • Fotbal pe pâine Rivalitate la export Fără îndoială, atracția principală a optimilor din Liga Campionilor este duelul spaniol, amplificat de rivalitatea citadină: Real – Atletico. Din păcate, acesta se va fi disputat aseară târziu, așa că nu voi putea face o analiză în contextul rezultatului. Trebuie… 5 mart. • Fotbal pe pâine Rivalitate la export
Anomalia perfectă? 3 mart. • Fotbal pe pâine Anomalia perfectă? La momentul în care încep a scrie aceste rânduri, ultimul meci din etapa a 24-a din Bundesliga, Augsburg – Freiburg abia începuse. Dar din ce motiv a ajuns acesta atât de important încât să-l pomenesc aici? Prin ricoșeu. Sau mai… 3 mart. • Fotbal pe pâine Anomalia perfectă?
Ca la teatru, inclusiv de păpuși 28 feb. • Fotbal pe pâine Ca la teatru, inclusiv de păpuși Săptămâna aceasta de tranziție, deși a fost cu etapă intermediară în câteva campionate importante, a fost salvată de un meci de cupă. Și la noi s-au jucat partide de cupă, dar nu a fost cazul… 28 feb. • Fotbal pe pâine Ca la teatru, inclusiv de păpuși
Agresorul FCSB 26 feb. • Fotbal pe pâine Agresorul FCSB Complexul lui Dinamo în fața lui FCSB este un subiect care a alimentat multe discuții în fotbalulnostru, mai ales în ultima vreme. Ce evoluții remarcabile a avut în meciurile cu restul echipelor din play-off, dar ce dificultăți în confruntările directe… 26 feb. • Fotbal pe pâine Agresorul FCSB
Cheia succesului la FCSB 24 feb. • Fotbal pe pâine Cheia succesului la FCSB Planificarea meciurilor pentru FCSB nu mă ajută, în sensul în care eu trimit textul înainte ca echipa să joace, iar acesta apare a doua zi, după meci. De aceea nu am scris suficient despre victoriile sale, fiindcă în astfel de… 24 feb. • Fotbal pe pâine Cheia succesului la FCSB
Seara lui Mbappé 21 feb. • Fotbal pe pâine Seara lui Mbappé Nici nu spusese bine comentatorul de la DigiSport că Manchester City a ales o tactică ofensivă, cu apărare avansată, că imediat o pasă lungă, în ăia 30 de metri din spatele fundașilor, a fost fructificată de Mbappé. E drept cu… 21 feb. • Fotbal pe pâine Seara lui Mbappé
Călătoria cu Simona (4) 17 feb. • Fotbal pe pâine Călătoria cu Simona (4) Sigur, ne-am fi dorit să încheiem altfel călătoria alături de Simona , numai că viața se întâmplă în timp ce ne facem planuri. Recitind acum primul articol scris după aflarea veștii cu testul pozitiv, n-aș avea cum să schimb un… 17 feb. • Fotbal pe pâine Călătoria cu Simona (4)
Călătoria cu Simona Halep (3) 14 feb. • Fotbal pe pâine Călătoria cu Simona Halep (3) Au venitîn sfârșit și anii de împlinire adevărată a sportivei Simona Halep, deși 2018 a început cu o nouă finală de Grand Slam pierdută! Dar ce turneul ireal, chiar scriam că semifinala cu Kerber n-o voi uita niciodată, dar finala… 14 feb. • Fotbal pe pâine Călătoria cu Simona Halep (3)
Călătoria cu Simona (2) 12 feb. • Fotbal pe pâine Călătoria cu Simona (2) Au urmat anii de escaladă metodică a clasamentului WTA, deși noi ne doream totul mult mai repede. Anul 2017 a fost cel al unei noi finale la Roland Garros, cu acea înfrângere dureroasă cu Ostapenko, în fața căreia era mare… 12 feb. • Fotbal pe pâine Călătoria cu Simona (2)
Călătoria cu Simona (1) 10 feb. • Fotbal pe pâine Călătoria cu Simona (1) Simona Halep a apărut ca un taifun în 2013, luând circuitul feminin pe sus, cu nu mai puțin de 6 titluri WTA în acel an! La fel ne-a luat și pe noi, ne-am lăsat purtați și ne-a plăcut să visăm.… 10 feb. • Fotbal pe pâine Călătoria cu Simona (1)
Mulțumim, Simona Halep! 7 feb. • Fotbal pe pâine Mulțumim, Simona Halep! Pe 20 mai 2013, apărea la această rubrică, dedicată teoretic sportului-rege, un articol intitulat ”Școlarul Federer”. Se numea așa pentru că la turneul de tenis de la Roma din acel an, Federer apăruse cu o tunsoare neobișnuit de scurtă, dar… 7 feb. • Fotbal pe pâine Mulțumim, Simona Halep!
Când avantajul se transformă în presiune 5 feb. • Fotbal pe pâine Când avantajul se transformă în presiune A început turneul feminin de tenis cel mai important din țara noastră, cotat 250 WTA. Este vorba de Transylvania Open, care se desfășoară în sală la Cluj-Napoca. Din păcate, evoluția jucătoarelor din România ne face… 5 feb. • Fotbal pe pâine Când avantajul se transformă în presiune
Greu fără căpitan 3 feb. • Fotbal pe pâine Greu fără căpitan FCSB și-a atins obiectivul după faza grupei unice din Liga Europei, ba chiar o făcuse cu vreo două etape în avans. A terminat pe locul 11 din 36 de echipe, ceea ce o duce în așa-numitul play-off, în fapt un… 3 feb. • Fotbal pe pâine Greu fără căpitan
Liga Campionilor în culori Liga Campionilor în culori 31 ian. • Fotbal pe pâine Liga Campionilor în culori 31 ian. • Fotbal pe pâine Liga Campionilor în culori
Și-au furat singuri coiful oltean 29 ian. • Fotbal pe pâine Și-au furat singuri coiful oltean Aproape s-a încheiat luna ianuarie pentru campionatul nostru cel de toate etapele, ceea ce în alte vremuri, nu tocmai îndepărtate, însemna doar pregătire la munte sau prin țările calde. În prezent, se joacă etape oficiale,… 29 ian. • Fotbal pe pâine Și-au furat singuri coiful oltean
La o minge de meci… 27 ian. • Fotbal pe pâine La o minge de meci… …ca să avem la AO finale între numerele 1 și 2, atât la masculin, cât și la feminin! Swiatek servea pentru meci la 40-30 în semifinala cu Madison Keys, dar a pierdut 3 mingi la rând, ultima cu dublă, iar… 27 ian. • Fotbal pe pâine La o minge de meci…
Înfrângere hard 22 ian. • Fotbal pe pâine Înfrângere hard Adică înfrângere dură pentru Alcaraz, dar cu trimitere la palmaresul său cu Djokovic pe hard. Până la momentul AO 2025 scorul era 2-0 pentru sârb pe terenuri în aer liber și 1-0 în sală. Ar fi trebuit să ne spună… 22 ian. • Fotbal pe pâine Înfrângere hard
Maxim pentru Djokovic 20 ian. • Fotbal pe pâine Maxim pentru Djokovic Iată-ne ajunși la momentul în care sfertul care contează la Australian Open, tabloul masculin, trece de pe hârtie în realitate. Evident, este vorba despre Alcaraz – Djokovic, adică nici mai mult, nici mai puțin decât reeditarea ultimelor două finale de… 20 ian. • Fotbal pe pâine Maxim pentru Djokovic
Au făcut adolescenții dinți 17 ian. • Fotbal pe pâine Au făcut adolescenții dinți Că Jaqueline Cristian a ajuns în turul 3 la AO nu e de mirare, căci italianca Bronzetti era din aceeași zonă a clasamentului, era care pe care. Problema e că urmează o jucătoare din Germania mult mai slab clasată, iar… 17 ian. • Fotbal pe pâine Au făcut adolescenții dinți