21288 articole semnate de Daniela Micuțariu

Alege să oferi un dar sau să faci o donație, să fii mângâiere pentru „bunicii” de la Căminul pentru persoane vârstnice Solca

Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a slujit duminică, împreună cu un sobor numeros de preoți și diaconi, la Mănăstirea Voroneț

Două premii importante obținute de Corala de fete ,,Ciprian Porumbescu” a Colegiului Național ,,Ștefan cel Mare”, în Grecia

Corala de fete ,,Ciprian Porumbescu” a Colegiului Național ,,Ștefan cel Mare”, în Grecia

Tineri însoțiți de specialiști ai Asociației Institutul Bucovina, prezenți la un curs pentru antreprenoriat în Marea Britanie

Trei școli din Sasca Mare, Iaslovăț și Fântânele vor avea laboratoare de informatică echipate de Fundația Te Aud România

Expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial” va fi vernisată marți, la București

Expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”

Simularea localizării unui incendiu și salvarea victimelor, la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc

Simularea localizării unui incendiu și salvarea victimelor, la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Foto Laurențiu Sbiera
Simularea localizării unui incendiu și salvarea victimelor, la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Foto Laurențiu Sbiera

Expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial” va fi vernisată marți, la București

Expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial” va fi vernisată marți, la București
Expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial” va fi vernisată marți, la București

Peste 5.000 de tineri, informați de polițiștii suceveni cu privire la respectarea legislației rutiere

Corala de fete ,,Ciprian Porumbescu” a Colegiului ,,Ștefan cel Mare” participă la un festival-concurs internațional organizat în Grecia – Kalamata

Eleve de la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare”, pe scena unui concurs național de dans sportiv organizat la Satu Mare

eve de la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare”, pe scena unui concurs național de dans sportiv organizat la Satu Mare

Un băiețel din Câmpulung Moldovenesc, câștigătorul Trofeului Festivalului de Umor „Constantin Tănase”

Un băiețel din Câmpulung Moldovenesc, câștigătorul Trofeului Festivalului de Umor „Constantin Tănase”, ediția a XXVII-a