Lucrările ISPA din Suceava, reluate de săptămâna viitoare 30 ian. • Actualitate Lucrările ISPA din Suceava, reluate de săptămâna viitoare După mai bine de două săptămâni de sistare totală a lucrărilor ISPA în Suceava, din cauza frigului, firmele care se ocupă de modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare vor veni la lucru, dar… 30 ian. • Actualitate Lucrările ISPA din Suceava, reluate de săptămâna viitoare
Patru asociații de proprietari, amendate pentru nereguli 30 ian. • Actualitate Patru asociații de proprietari, amendate pentru nereguli Controalele efectuate de serviciul de specialitate din primărie la asociațiile de proprietari din municipiul Suceava, în cursul anului trecut, s-au soldat cu amendarea celor de la conducerea asociației și chiar retragerea atestatului de administrator, într-un… 30 ian. • Actualitate Patru asociații de proprietari, amendate pentru nereguli
Animalele de companie, motiv de ceartă în Consiliul Local Suceava Primarul Ion Lungu a decis să retragă proiectul de pe ordinea de zi 29 ian. • Actualitate Animalele de companie, motiv de ceartă în Consiliul Local Suceava 29 ian. • Actualitate Animalele de companie, motiv de ceartă în Consiliul Local Suceava
Bugetul Sucevei pe 2010, mai bogat la Locuințe, Învățământ, Sănătate și Mediu Ion Lungu: „Un buget de austeritate pe linie administrativă, dar, pe de altă parte, un buget de continuare a reconstrucției orașului” 28 ian. • Actualitate Bugetul Sucevei pe 2010, mai bogat la Locuințe, Învățământ, Sănătate și Mediu 28 ian. • Actualitate Bugetul Sucevei pe 2010, mai bogat la Locuințe, Învățământ, Sănătate și Mediu
Zeci de tone de făină și zahăr, oferite gratis, nu au fost ridicate de suceveni 28 ian. • Actualitate Zeci de tone de făină și zahăr, oferite gratis, nu au fost ridicate de suceveni De luni de zile, în sediul din Burdujeni al Primăriei Suceava sunt depozitate 36 de tone de făină și zahăr, care riscă să se strice, pentru că cei cărora le… 28 ian. • Actualitate Zeci de tone de făină și zahăr, oferite gratis, nu au fost ridicate de suceveni
Strada Cernăuți, redată circulației rutiere din luna iulie Strada Cernăuți va fi redeschisă din luna iulie a acestui an 28 ian. • Actualitate Strada Cernăuți, redată circulației rutiere din luna iulie 28 ian. • Actualitate Strada Cernăuți, redată circulației rutiere din luna iulie
Fotbalul și handbalul primesc câte un milion de lei de fiecare 28 ian. • Alte sporturi Fotbalul și handbalul primesc câte un milion de lei de fiecare Anul acesta, municipalitatea suceveană va aloca mai puțini bani pentru susținerea activităților sportive. Conform proiectului de buget pentru 2010, din cele 2,6 milioane de lei alocate pentru activități sportive, cele mai mari sume de bani… 28 ian. • Alte sporturi Fotbalul și handbalul primesc câte un milion de lei de fiecare
Consumul de căldură, cu 30 – 35% mai mare din cauza gerului 27 ian. • Actualitate Consumul de căldură, cu 30 – 35% mai mare din cauza gerului Gerul din ultimele zile îi va arde la buzunare pe suceveni atunci când vor veni facturile la căldură, gaz metan și curent electric, în funcție de ce au folosit pentru… 27 ian. • Actualitate Consumul de căldură, cu 30 – 35% mai mare din cauza gerului
Promoția „Gătește fără egal”, prelungită pentru încă două săptămâni 27 ian. • Actualitate Promoția „Gătește fără egal”, prelungită pentru încă două săptămâni La cererea clienților, promoția „Gătește fără egal”, din magazinele Real, se prelungește cu încă două săptămâni, adică până pe 12 februarie, timp în care produsele profesioniste de gătit Thomas Rosenthal… 27 ian. • Actualitate Promoția „Gătește fără egal”, prelungită pentru încă două săptămâni
Lucrările pe proiectul ISPA, reluate abia de săptămâna viitoare Viceprimarul Viorel Seredenciuc 27 ian. • Actualitate Lucrările pe proiectul ISPA, reluate abia de săptămâna viitoare 27 ian. • Actualitate Lucrările pe proiectul ISPA, reluate abia de săptămâna viitoare
15 persoane ridicate de pe străzile Sucevei, pentru a fi protejate de ger 26 ian. • Actualitate 15 persoane ridicate de pe străzile Sucevei, pentru a fi protejate de ger Temperaturile extreme, apropiate de – 30 grade Celsius, înregistrate în ultimele zile în municipiul Suceava, au determinat municipalitatea suceveană să ia măsuri, pentru ca cei care trăiesc în stradă să… 26 ian. • Actualitate 15 persoane ridicate de pe străzile Sucevei, pentru a fi protejate de ger
Subvenții la izolarea termică a blocurilor, pentru 14 familii din Suceava 26 ian. • Actualitate Subvenții la izolarea termică a blocurilor, pentru 14 familii din Suceava Familiile cu venituri modeste pot beneficia de subvenții chiar și la izolarea termică a blocurilor, ca urmare a unei decizii a Consiliului Local Suceava, pusă în aplicare de luna aceasta.… 26 ian. • Actualitate Subvenții la izolarea termică a blocurilor, pentru 14 familii din Suceava
Viața trecătorilor, pusă în pericol de țurțurii de pe blocuri Țurțuri imenși atârnă de streșinile blocurilor și caselor 26 ian. • Actualitate Viața trecătorilor, pusă în pericol de țurțurii de pe blocuri 26 ian. • Actualitate Viața trecătorilor, pusă în pericol de țurțurii de pe blocuri
Austrieci, cehi și spanioli, la vânătoare în pădurile Sucevei 26 ian. • Actualitate Austrieci, cehi și spanioli, la vânătoare în pădurile Sucevei Pădurile Sucevei au devenit o atracție permanentă pentru vânătorii străini, care vin aici să cheltuiască zeci de mii de euro la vânătoare. Astfel, doar într-o săptămână, fondurile de vânătoare ale Direcției Silvice Suceava sunt cutreierate… 26 ian. • Actualitate Austrieci, cehi și spanioli, la vânătoare în pădurile Sucevei
Primul târg al produselor făcute de mână, la Iulius Mall Suceava 23 ian. • Actualitate Primul târg al produselor făcute de mână, la Iulius Mall Suceava Timp de două zile, sâmbătă și duminică, clienții centrului comercial Iulius Mall Suceava vor avea ocazia să viziteze primul târg al produselor unicat, făcute de mână. Prima ediție a Târgului… 23 ian. • Actualitate Primul târg al produselor făcute de mână, la Iulius Mall Suceava
Termica are pe stoc combustibil suficient până în luna martie 23 ian. • Actualitate Termica are pe stoc combustibil suficient până în luna martie Frigul iernii nu va fi resimțit în casele sucevenilor în perioada următoare, Termica având pe stoc suficient combustibil pentru a furniza căldură până în prima jumătate a lunii martie. Conform conducerii societății de termoficare, temperaturile… 23 ian. • Actualitate Termica are pe stoc combustibil suficient până în luna martie
Banii pentru încălzirea locuințelor cu lemne, disponibili la casieriile Primăriei Suceava Primarul Sucevei, Ion Lungu 23 ian. • Actualitate Banii pentru încălzirea locuințelor cu lemne, disponibili la casieriile Primăriei Suceava 23 ian. • Actualitate Banii pentru încălzirea locuințelor cu lemne, disponibili la casieriile Primăriei Suceava
Sute de suceveni nu au apă caldă din cauza datoriilor la asociație 23 ian. • Actualitate Sute de suceveni nu au apă caldă din cauza datoriilor la asociație La robinetele a sute de familii din municipiul Suceava curge de câteva luni doar apă rece, după ce societatea care asigură furnizarea apei calde și căldurii a luat decizia de… 23 ian. • Actualitate Sute de suceveni nu au apă caldă din cauza datoriilor la asociație
Meseria de taximetrist nu mai are căutare la Suceava 19 taximetriști au renunțat la această activitate, în doar două luni 22 ian. • Actualitate Meseria de taximetrist nu mai are căutare la Suceava 22 ian. • Actualitate Meseria de taximetrist nu mai are căutare la Suceava
Strada Nicolae Bălcescu, redeschisă de azi circulației rutiere 22 ian. • Actualitate Strada Nicolae Bălcescu, redeschisă de azi circulației rutiere Una dintre principalele străzi din zona centrală a Sucevei, Nicolae Bălcescu, afectată de lucrările ISPA, va fi redată de azi circulației rutiere. Viceprimarul Viorel Seredenciuc a precizat că strada este… 22 ian. • Actualitate Strada Nicolae Bălcescu, redeschisă de azi circulației rutiere
Creștere de numai 2% la prețul de producere a gigacaloriei la Suceava Ion Lungu: „Am convenit să facem o solicitare de reducere a costului de producere a gigacaloriei” 21 ian. • Actualitate Creștere de numai 2% la prețul de producere a gigacaloriei la Suceava 21 ian. • Actualitate Creștere de numai 2% la prețul de producere a gigacaloriei la Suceava
Lucrările ISPA din Suceava, sistate din cauza gerului 21 ian. • Actualitate Lucrările ISPA din Suceava, sistate din cauza gerului Gerul care s-a abătut asupra municipiului Suceava în ultimele zile a alungat de pe șantiere muncitorii firmelor Pfeiffer și TMUCB, la scurt timp după ce lucrările abandonate pe 22 decembrie 2009 au fost reluate. Decizia… 21 ian. • Actualitate Lucrările ISPA din Suceava, sistate din cauza gerului
Horă și focuri de artificii în centrul Sucevei, de ziua Unirii 21 ian. • Actualitate Horă și focuri de artificii în centrul Sucevei, de ziua Unirii Sucevenii vor juca Hora Unirii, în centrul municipiului, în ziua de duminică, 24 ianuarie, marcând astfel Unirea Principatelor Române, de la 1859. Aceștia se vor prinde în horă seara, după ora 19.00, la finele unui… 21 ian. • Actualitate Horă și focuri de artificii în centrul Sucevei, de ziua Unirii
Încă 15 milioane de euro, necesare pentru refacerea rețelelor de termoficare 21 ian. • Actualitate Încă 15 milioane de euro, necesare pentru refacerea rețelelor de termoficare Municipalitatea suceveană mai are nevoie de încă 15 milioane de euro pentru a reface vechile rețele de transport și distribuție a energiei termice, astfel încât apa caldă și căldura să… 21 ian. • Actualitate Încă 15 milioane de euro, necesare pentru refacerea rețelelor de termoficare
Porțile de intrare în Suceava, schimbate până la începerea proiectului “Pelerin în Bucovina” 21 ian. • Actualitate Porțile de intrare în Suceava, schimbate până la începerea proiectului “Pelerin în Bucovina” Revenit de la Târgul Internațional de Turism de la Viena, primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că intenționează să “cosmetizeze” cât de cât imaginea municipiului,… 21 ian. • Actualitate Porțile de intrare în Suceava, schimbate până la începerea proiectului “Pelerin în Bucovina”
Jumătate din bugetul Sucevei merge la învățământ și subvenții la căldură 21 ian. • Actualitate Jumătate din bugetul Sucevei merge la învățământ și subvenții la căldură Toate licitațiile, proiectele de investiții, ba chiar și plățile pe care le are de făcut municipalitatea suceveană nu pot fi demarate decât după data de 5 februarie, când se speră… 21 ian. • Actualitate Jumătate din bugetul Sucevei merge la învățământ și subvenții la căldură
Burlane în fața ferestrelor, la un bloc din George Enescu Burlanul de scurgere a apei de pe bloc trece prin fața geamurilor 20 ian. • Actualitate Burlane în fața ferestrelor, la un bloc din George Enescu 20 ian. • Actualitate Burlane în fața ferestrelor, la un bloc din George Enescu
Veniturile din autorizațiile de construcție, înjumătățite de criză Viorel Seredenciuc coordoneaza activitatea de urbanism din municipiul Suceava 20 ian. • Actualitate Veniturile din autorizațiile de construcție, înjumătățite de criză 20 ian. • Actualitate Veniturile din autorizațiile de construcție, înjumătățite de criză
Abonamentele TPL, valabile și pe mașinile maxi-taxi ale societății 19 ian. • Actualitate Abonamentele TPL, valabile și pe mașinile maxi-taxi ale societății Noile abonamente de transport în comun, eliberate de TPL Suceava de luna aceasta, sunt valabile atât pentru călătoriile cu autobuzul, cât și pentru cele cu microbuzele de maxi-taxi. Până acum,… 19 ian. • Actualitate Abonamentele TPL, valabile și pe mașinile maxi-taxi ale societății
160 de lei, costul încălzirii la două camere, pe luna decembrie Facturile iernii: 160 de lei, costul încălzirii la două camere, pe luna decembrie 19 ian. • Actualitate 160 de lei, costul încălzirii la două camere, pe luna decembrie 19 ian. • Actualitate 160 de lei, costul încălzirii la două camere, pe luna decembrie
Sucevenii vor putea merge la patinoar și în timpul verii Sucevenii vor putea merge la patinoar și vara 18 ian. • Actualitate Sucevenii vor putea merge la patinoar și în timpul verii 18 ian. • Actualitate Sucevenii vor putea merge la patinoar și în timpul verii
Plata online a impozitelor și taxelor locale, o facilitate neutilizată 18 ian. • Actualitate Plata online a impozitelor și taxelor locale, o facilitate neutilizată În plină eră a internetului, calculatoarelor și tranzacțiilor online, sucevenii preferă să stea la cozi, în fața ghișeelor și casieriilor Primăriei Suceava, în loc să își achite taxele și impozitele… 18 ian. • Actualitate Plata online a impozitelor și taxelor locale, o facilitate neutilizată
Dansând cu lupii, la Moldovița Vânători și gonaci, împreună cu trofeele lor 18 ian. • Actualitate Dansând cu lupii, la Moldovița 18 ian. • Actualitate Dansând cu lupii, la Moldovița
Două străzi din Suceava, închise circulației rutiere de luni 16 ian. • Actualitate Două străzi din Suceava, închise circulației rutiere de luni Locuitorii de pe străzile Alexandru cel Bun și Mihai Eminescu, dar și cei care au drum pe acolo în mod normal vor trebui să găsească rute alternative pentru a ajunge… 16 ian. • Actualitate Două străzi din Suceava, închise circulației rutiere de luni
Zeci de pisici, aduse spre sterilizare în numai trei zile Medicii de la Vier Pfoten au primit o mulțime de solicitări de sterilizare a pisicilor 16 ian. • Actualitate Zeci de pisici, aduse spre sterilizare în numai trei zile 16 ian. • Actualitate Zeci de pisici, aduse spre sterilizare în numai trei zile
Stațiile de autobuz din Suceava, devenite parcări pentru șmecheri Din cauza mașinilor parcate în stație, autobuzele trebuie să oprească în stradă 13 ian. • Actualitate Stațiile de autobuz din Suceava, devenite parcări pentru șmecheri 13 ian. • Actualitate Stațiile de autobuz din Suceava, devenite parcări pentru șmecheri
Ornamentele de iarnă, strânse de pe străzile Sucevei Și bradul din centrul Sucevei va fi desfăcut 13 ian. • Actualitate Ornamentele de iarnă, strânse de pe străzile Sucevei 13 ian. • Actualitate Ornamentele de iarnă, strânse de pe străzile Sucevei
Strada Alexandru cel Bun, închisă de luni circulației rutiere 13 ian. • Actualitate Strada Alexandru cel Bun, închisă de luni circulației rutiere Traficul rutier va fi blocat pe alte trei străzi din municipiul Suceava, ca urmare a reluării lucrărilor ISPA. Pe două dintre străzi, Alexandru cel Bun și Mihai Eminescu, accesul autoturismelor… 13 ian. • Actualitate Strada Alexandru cel Bun, închisă de luni circulației rutiere
Alte 40 de blocuri, propuse spre reabilitare termică în 2010 Primarul Lungu: În primul rând vrem să izolăm termic blocurile din zona centrală 13 ian. • Actualitate Alte 40 de blocuri, propuse spre reabilitare termică în 2010 13 ian. • Actualitate Alte 40 de blocuri, propuse spre reabilitare termică în 2010
Sucevenii, informați despre drepturile și obligațiile lor de proprietari Viceprimarul Lucian Harșovschi 13 ian. • Actualitate Sucevenii, informați despre drepturile și obligațiile lor de proprietari 13 ian. • Actualitate Sucevenii, informați despre drepturile și obligațiile lor de proprietari
Un centru de vaccinare contra AH1N1 va fi deschis și în Primăria Suceava Ion Lungu: “Zilele acestea vom deschide un centru de vaccinare contra virusului AH1N1, aici, la sediul Primăriei Suceava” 12 ian. • Actualitate Un centru de vaccinare contra AH1N1 va fi deschis și în Primăria Suceava 12 ian. • Actualitate Un centru de vaccinare contra AH1N1 va fi deschis și în Primăria Suceava
Campania de sterilizare a câinilor vagabonzi, demarată de astăzi 12 ian. • Actualitate Campania de sterilizare a câinilor vagabonzi, demarată de astăzi Una dintre cele mai ample campanii de sterilizare a câinilor vagabonzi, menită să rezolve în timp problema câinilor vagabonzi, cu care de ani de zile se confruntă locuitorii municipiului Suceava,… 12 ian. • Actualitate Campania de sterilizare a câinilor vagabonzi, demarată de astăzi
Creșa plantelor care ne fac viața mai frumoasă În creșa plantelor care ne fac viața mai frumoasă 11 ian. • Actualitate Creșa plantelor care ne fac viața mai frumoasă 11 ian. • Actualitate Creșa plantelor care ne fac viața mai frumoasă
Reduceri de până la 80% în magazinele din Iulius Mall Suceava 9 ian. • Actualitate Reduceri de până la 80% în magazinele din Iulius Mall Suceava Noul an a debutat cu reduceri substanțiale la Iulius Mall Suceava, unde produsele de sezon pot fi cumpărate chiar și cu discount-uri de 80%. Timp de zece zile, în perioada… 9 ian. • Actualitate Reduceri de până la 80% în magazinele din Iulius Mall Suceava
Camere video pe holurile Direcției Silvice Suceava Șeful Direcției Silvice, Mihai Mihețiu 9 ian. • Actualitate Camere video pe holurile Direcției Silvice Suceava 9 ian. • Actualitate Camere video pe holurile Direcției Silvice Suceava
Cinci străzi din Suceava, închise parțial circulației rutiere de săptămâna viitoare Strada Nicolae Bălcescu va fi închisă din nou pe porțiunea cuprinsă între intersecțiile cu Ana Ipătescu și Ștefan cel Mare 9 ian. • Actualitate Cinci străzi din Suceava, închise parțial circulației rutiere de săptămâna viitoare 9 ian. • Actualitate Cinci străzi din Suceava, închise parțial circulației rutiere de săptămâna viitoare
Amenzi de 2000 de lei pentru președinții de asociații care nu organizează alegeri corecte 8 ian. • Actualitate Amenzi de 2000 de lei pentru președinții de asociații care nu organizează alegeri corecte Până la finele lunii martie, la toate cele 104 asociații de proprietari din municipiul Suceava vor avea loc alegeri de stabilire a persoanelor care se vor afla la conducere și… 8 ian. • Actualitate Amenzi de 2000 de lei pentru președinții de asociații care nu organizează alegeri corecte
Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a vaccinat contra virusului AH1N1 Ion Lungu: „În primul rând am făcut asta pentru a-mi proteja familia” 8 ian. • Actualitate Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a vaccinat contra virusului AH1N1 8 ian. • Actualitate Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a vaccinat contra virusului AH1N1