– Avocații celor cinci indivizi arestați săptămâna trecută au cerut ieri un alt termen pentru a pregăti apărarea
Verdict amânat 24 de ore. Cele cinci persoane arestate în cursul săptămânii trecute sub acuzația de contrabandă cu țigări vor afla dacă își petrec Crăciunul și Revelionul după gratii abia azi. Și aceasta pentru că termenul stabilit pentru ieri în vederea judecării recursului împotriva măsurii de arestare preventivă a fost decalat pentru ziua de astăzi. La cererea avocaților celor cinci indivizi, judecătorii Curții de Apel Suceava au acceptat să dea un nou termen pentru pregătirea apărării.
Mihai Ștefan Băbălean, de 31 de ani, viceprimar în funcție al comunei Frătăuții Noi în momentul arestării, soții Dănuț și Luminița Ursaciuc, din Șerbănești, precum și Ilie Cernovaliuc și Vasile Opaiț, ambii din Ucraina au căzut în plasa polițiștilor suceveni după o lună de filaj. Împreună cu alți complici din Ucraina, dar și cu doi români, soții Nadia Domnica Galan și Radu Gheorghe Pâslar, dați în urmărire generală în acest moment, cele cinci persoane au pus bazele unei ample rețele care se ocupa cu traficul de țigări. Camioanele cu țigări de contrabandă erau încărcate din Ucraina și veneau până la limita cu România. Pe fâșia verde care desparte cele două state se forma o adevărată „alee” din saltele și bucăți de carton pentru a nu lăsa urme, iar pe această potecă marfa era trecută în România. Aici era încărcată în microbuze și dusă în depozitele special pregătite în acest sens, după care era distribuită pe piețele din Suceava. Cu ocazia flagrantului realizat la mijlocul săptămânii trecute au fost confiscate aproape 100.000 de pachete de țigări marca Ronson și St. George, iar la perchezițiile ulterioare au mai fost ridicate și alte aproximativ 100.000 de pachete de țigări, dar și alte bunuri. În total, polițiștii au confiscat mărfuri de circa 300.000 de euro, toate provenite din contrabandă.





