Rectorul Mihai Dimian, ales membru în Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare

Rectorul Universității din Suceava, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, face parte din noua componență a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare, structură din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Acest organism asigură, la nivel național, suportul pentru elaborarea politicilor și strategiilor în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării și sprijină ministerul în coordonarea, evaluarea și monitorizarea activităților de cercetare științifică din România.

Rectorul Dimian face parte din Comisia permanentă de specialitate nr. 4 – Tehnologia informației și a comunicațiilor, spațiu și securitate, alături de alți patru membri din București și Cluj-Napoca.

În total sunt șapte comisii a câte cinci membri.

Comisia de selecție a celor 35 de membri a fost alcătuită din Daniel David, ministrul Educației, președinte, și doi membri, Andrei Alexandru și Radu Silaghi-Dumitrescu.

Mihai Dimian este la al doilea mandat în cadrul acestei structuri, primul începând în 2021. Mandatul membrilor Colegiului este de 4 ani și poate fi reînnoit o singură dată.

CCCDI reunește personalități cu prestigiu profesional și moral, cercetători consacrați cu performanțe recunoscute la nivel național și internațional, cadre universitare și specialiști de marcă în domeniile științei, tehnologiei și inovației.

Noua componență a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare a fost publicată în Monitorul Oficial pe 24 octombrie.

Potrivit regulamentului de funcționare, printre principalele atribuții ale CCCDI se numără: elaborarea de studii și rapoarte privind starea sistemului național de cercetare-dezvoltare; coordonarea științifică a programelor naționale de cercetare-dezvoltare și inovare (PNCDI); definirea criteriilor și indicatorilor de performanță pentru proiectele finanțate; elaborarea și avizarea standardelor minimale pentru acordarea gradelor profesionale de cercetător științific gradul II (CS II) și gradul I (CS I).

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Doi ani de implementare a proiectului NEOLAiA, sărbătoriți printr-o reuniune academică la Universitatea din Salerno

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce

Două medalii de aur câștigate de cercetătorii din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a USV

„În cercetare, motivația vine din recunoaștere, din dialog, din convingerea că munca și efortul tău au impact”