Fotbal Club Cetatea

Recordul de invincibilitate a căzut în runda a 13-a



Cetatea a pierdut primele puncte în campionat după un joc încrâncenat
Cetatea a pierdut primele puncte în campionat după un joc încrâncenat

– Într-un meci contând pentru etapa a XIII-a a Ligii a III-a, Cetatea Suceava – Pambac Bacău 1-1 (0-0)
Etapa a XIII-a a fost cu ghinion pentru Cetatea, care a pierdut ieri pe teren propriu primele două puncte din actualul sezon. Marcajul strict și masivitatea fotbaliștilor de la Pambac i-a incomodat vizibil pe fotbaliștii suceveni, astfel că incursiunile în careul advers efectuate pe parcursul primei reprize pot fi numărate pe degetele unei mâini. În aceste condiții, elevii lui Marian Pană au fost nevoiți să apeleze la șuturi de la distanță, însă Celpan, Apetri, Homneac sau Tomaz nu au reușit să îl pună în reală dificultate pe impozantul portar Ursachi. Pe durata primelor 45 de minute oaspeții și-au arătat doar de două ori colții pe contraatac, însă înlocuitorul lui Rohețki, Viorel Gheorghe a intervenit cu promptitudine în fața veteranului Petcu. După revenirea de la cabine sucevenii au început să etaleze un fotbal mult mai apropiat de posibilitățile lor, astfel că golul a căzut rapid, în minutul 51. A fost o fază cursivă de atac a gazdelor pe traseul Tomaz – Homneac – Dicher, atacantul sucevean ajungând în poziția de a relua balonul în plasă de la doar 4 metri. Din păcate, pe fondul jocului bun practicat de gazde, băcăuanii au revenit rapid în meci în urma unei faze fixe. Câmpanu a centrat din lovitură liberă, iar Sascău a înscris nestingherit dintr-un „buchet” de apărători suceveni. Conștienți că pot obține un rezultat mare pe Areni, fotbaliștii pregătiți de Costel Câmpeanu au căutat să fragmenteze în mod repetat jocul în ultima jumătate de oră, fapt ce i-a incomodat vizibil pe Celpan și compania, care nu mai reușit mare lucru până la final. Cetatea a evoluat în formula Gheorghe – Leuciuc, Ungureanu, Nicolau (84 Mitruc), Halip – Homneac, Apetri, Cojenel, Celpan – Dicher, Tomaz (86 Butnaru).
Rezultatele rundei:
Cetatea Suceava – Pambac Bacău 1 – 1
FC Bârlad – Bujorul Târgu Bujor 2 – 1
Leonard Pașcani – Poli II Iași 3 – 3
Willy Bacău – Juventus Fălticeni 3 – 2
Ceahlăul II Piatra Neamț – CFR Pașcani 2 – 1
Aerostar Bacău – Laminorul Roman 2 – 0
CF Brăila – Oțelul II Galați 2 – 0
Azi se joacă meciurile:
Politehnica Galați – Rarăul Câmpulung Moldovenesc
Cetatea Târgu Neamț – FCM II Bacău
Clasamentul arată astfel:
1. Cetatea Suceava 13 12 1 0 37-3 37
2. Pambac Bacău 13 8 4 1 28-14 28
3. FC Bârlad 13 8 2 3 18-11 26
4. Politehnica Galați 12 7 3 2 14-4 24
5. Aerostar Bacău 13 7 3 3 16-10 24
6. Willy Bacău 13 6 3 4 26-26 21
7. FCM II Bacău 12 5 4 3 15-8 19
8. Poli II Iași 13 5 4 4 22-16 19
9. Cetatea Târgu Neamț 12 5 1 6 20-23 16
10. CF Brăila * 13 5 3 5 19-21 15
11. Oțelul II Galați 13 4 2 7 19-18 14
12. Ceahlăul II Piatra Neamț 13 4 1 8 13-17 13
13. CFR Pașcani 13 4 1 8 14-22 13
14. Juventus Fălticeni 13 3 3 7 9-21 12
15. Rarăul Câmpulung Moldovenesc 12 3 2 7 14-23 11
16. Laminorul Roman 13 2 3 8 13-24 9
17. Bujorul Târgu Bujor 13 2 3 8 7-25 9
18. Leonard Pașcani 13 1 5 7 18-36 8
*echipă care a pierdut un meci la masa verde



Recomandări