PRODUCTIVITATE

Record de amenzi date maxi-taximetriștilor în doar două zile

Amenzi de 21 de milioane de lei vechi date în mai puțin de două zile șoferilor de maxi-taxi. Acțiunea concertată a polițiștilor suceveni pentru a face ordine în traficul din municipiu nu a rămas fără roade. Prezența polițiștilor la orele de vârf în anumite puncte din oraș, unde de obicei traficul rutier era gâtuit de nesimțirea șoferilor de pe microbuzele maxi-taxi, a contribuit la fluidizarea circulației, iar prețul nu este deloc de neglijat. Luni după-amiază și marți până la orele prânzului oamenii legii au aplicat 76 de amenzi contravenționale șoferilor de maxi-taxi care au comis diferite abateri de la legislația rutieră. Inspectorul principal Alin Botezatu, purtătorul de cuvânt al IJP Suceava, a declarat că asemenea acțiuni vor continua în forță și zilele următoare, până când se va ajunge „la normalizarea situației și crearea, pe cât posibil, a unui confort pentru toți participanții la trafic”. De altfel, pentru a stăpâni fenomenul de haos existent pe străzi, în municipiul Suceava au fost detașați 20 de polițiști de la formațiunile de poliție rutieră din celelalte orașe ale județului, dar și 9 polițiști de la Compartimentul Drumuri Naționale. În acest fel, numărul total al polițiștilor trimiși în stradă a atins cifra de 40.

Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică