Invitație

Reclamațiile la repartiția apartamentelor ANL, direct la primarul Lungu

Ion Lungu: „Îi rog pe toți cei care au alte elemente, care să inducă suspiciuni asupra dosarelor, să vină la mine personal”
Ion Lungu: „Îi rog pe toți cei care au alte elemente, care să inducă suspiciuni asupra dosarelor, să vină la mine personal”

Lista de priorități pentru repartizarea locuințelor ANL în municipiul Suceava a fost reactualizată, ieri, de primărie și urmează a fi supusă aprobării Consiliului Local în ședința din 16 decembrie a.c. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, în conferință de presă, că lista finală va fi aprobată în ultima întrunire a deliberativului local din acest an.
Pentru tinerii suceveni, ANL a construit 80 de locuințe noi în zona Metro, la care se adaugă încă zece apartamente din Complexul Privighetorii, care au fost eliberate de cei care le-au deținut până acum. Lungu a dat asigurări că cele 90 de apartamente vor fi repartizate strict în conformitate cu prevederile legislative și i-a invitat pe cei care au informații că dosarele pentru locuințe au fost întocmite incorect să-i pună la dispoziție aceste date.
„Îi rog pe toți cei care au alte elemente, care să inducă suspiciuni asupra dosarelor, să vină la mine personal. Vrem să repartizăm aceste locuințe corect, până la sfârșitul anului”, a spus Lungu.
În ceea ce privește acordarea de teren pentru construirea unei locuințe, tot în ședința din 16 decembrie va fi supus dezbaterii și aprobării Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru cartierul care se va construi pe 8 ha în zona Tătărași. Planul prevede parcele a câte 300 mp, căi de acces și artere de circulație în interiorul cartierului. Lista nominală a celor care pot beneficia de o parcelă de 300 mp pe dealul Tătărași va fi aprobată de Consiliul Local în ianuarie 2010.

Recomandări

Un nou cartier de locuințe, cu peste 400 de apartamente și peste 500 de locuri de parcare, va fi amenajat între Burdujeni și Ițcani

Un cartier de locuințe, cu peste 400 de apartamente și peste 500 de locuri de parcare va apărea între cartierele Burdujeni și Ițcani