Recidivist din Capitală, reținut după ce ar fi ucis o femeie

Un recidivist din București a fost reținut, sâmbătă, sub acuzația de omor, după ce a lovit cu un cuțit, în apartamentul său, o femeie care, ulterior, a fost găsită moartă în fața blocului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, se certase cu concubina lui și locuia singur într-un apartament de pe Șoseaua Ștefan cel Mare.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, el a adus în apartament o altă femeie, pe care, în urma unui conflict, a lovit-o de mai multe ori cu un cuțit, în spate și în stomac.
Victima, a cărei identitate nu este cunoscută deocamdată, a fost găsită decedată, sâmbătă dimineață, lângă bloc, anchetatorii venind la fața locului în urma unui apel la 112 primit la ora 6.41.
„Prezenta multiple leziuni, atât ca urmare a loviturilor cu cuțitul, cât și a căderii de la etajul 3, unde se află apartamentul suspectului”, au precizat sursele citate.
Bărbatul și-a recunoscut în parte faptele, însă, până în prezent, nu s-a stabilit dacă victima s-a aruncat de la etaj, a căzut sau a fost aruncată.
„În cursul zilei de luni va fi finalizată autopsia și se va stabili cauza decesului”, au mai spus aceleași surse.
Bărbatul (Paul B.) este acuzat de omor și va fi prezentat, duminică, Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă.
Identificarea inculpatului s-a realizat, sâmbătă, în urma unor ample activități de verificări și investigații, efectuate de către procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu ofițeri ai Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, se precizează într-un comunicat comun al Parchetului și Poliției.

Recomandări

Tragedie în paradis – Femeia trasă în larg de un val, dintr-o piscină naturală din Tenerife, originară din Liteni

Femeia trasă în larg de un val, dintr-o piscină naturală din Tenerife, originară din Liteni
Femeia trasă în larg de un val, dintr-o piscină naturală din Tenerife, originară din Liteni

Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară

Un adolescent în vârstă de 17 ani l-a înjunghiat pe șoferul unei mașini de ridesharing. Totul pentru o diferență de preț de doi lei

Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani
Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani