Rechizitoriul în dosarul mineriadelor – Ion Iliescu a decis reprimarea manifestanțanților

Procurorii Parchetului instanței supreme au ajuns, în rechizitoriul de 80 de pagini trimis instanței, ieri, la concluzia că Ion Iliescu, ca șef al statului, a luat decizia inițială de reprimare a manifestanților în timpul mineriadei din iunie 1990, depășindu-și atribuțiile.
Procurorii au dispus, miercuri, în dosarul mineriadei din iunie 1990, trimiterea în judecată a generalilor Mihai Chițac, Gheorghe Andrița și Dumitru Costea, precum și a colonelului Vasile Constantin, partea din dosar privitoare la Ion Iliescu fiind încă în lucru la o altă secție penală.
Procurorii fac o amplă descriere a evenimentelor din timpul mineriadelor din 13 iunie, ajungând la concluzia că fostul președinte a dispus și coordonat acțiunea forțelor de ordine împotriva manifestanților.
„Este important de subliniat că decizia inițială de reprimare a fost luată la cel mai înalt nivel și a fost coordonată, personal, de către fostul șef al statului, Iliescu Ion. Față de acesta, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru participație improprie la aceeași fapte, prin rezoluția din data de 19.06.2007”, se precizează în rechizitoriu.
Mai mult, procurorii consideră că „planul de acțiune a fost elaborat din ordinul său și, în calitate de președinte ales, a ordonat intervenția militară, cu muniție de război, TAB-uri și alte forțe, împotriva demonstranților care se manifestau violent, depășindu-și atribuțiile prevăzute de articolul 82 din Decretul Lege nr. 92/1990”.
De asemenea, Ion Iliescu nu a luat o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Apărare a Țării) și nici nu există vreun Decret ori alt act, în baza căruia să se fi dispus alarmarea de luptă a unităților ori instituirea stării de urgență, așa cum se prevede în articolul 82, litera g, din actul normativ anterior menționat. Mobilizarea parțială sau generală a armatei putea fi declarată numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentuilui, în cazuri excepționale. Dreptul de a dispune alarmarea de luptă (atunci având indicativul „Ștefan cel Mare”), îl avea exclusiv ministrul apărării naționale, însă acesta nu era în țară. S-a ordonat doar alarmă de exercițiu – indicativul „Munții de Aramă” potrivit căruia unitățile implicate nu trebuiau înarmate cu muniție de război și nu trebuiau să părăsească incinta cazărmilor sau locația stabilită pentru acest tip de alarmă.
„Din actele dosarului rezultă că generalii și ofițerii decidenți au știut și acceptat ideea că, urmare a tragerilor cu armamentul din dotare și cu muniție de război, pot să apară ricoșeuri și, prin urmare, pot rezulta victime din rândul persoanelor aflate în zonă”, concluzionează procurorii.
Astfel, președintele României a cerut telefonic la Marele Stat Major să se intervină cu două detașamente de militari în sprijinul trupelor Ministerului de Interne din Piața Universității, apoi a cerut ca Armata să întărească apărarea la celelalte obiective de stat.
Marele Stat Major a primit ordin din partea președintelui să se folosească gazele lacrimogene în zona sediului Ministerului de Interne, Iliescu trasmițând următorul mesaj: „informează pe prim adjunctul ministrului apărării naționale că pe sediul Poliției Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mișcarea este o rebeliune legionară și se tratează ca atare”.
Un mesaj asemănător a fost transmis tuturor comandamentelor de armă susținând că „elemente turbulente vor încerca să pătrundă și în alte obiective, aceștia având asupra lor arme și muniție; toți militarii să aibă baioneta pusă la armă și să se apere împotriva celor care atacă. Cei care atacă nu sunt revoluționari, sunt contrarevoluționari legionari”.
În rechizitoriu sunt prezentate și condițiile în care au fost descoperiți împușcați, de obicei din spate, cei patru tineri: Drumea Dragoș, Duncă Gheorghiță, Mocanu Velicu și Valentin Lepădatu Mitriță.