Reabilitarea drumului național DN 18 care leagă localitatea suceveană Iacobeni de localitatea Moisei, din Maramureș, poate începe. Din păcate, lucrările pot demara doar în județul Maramureș, porțiunea de drum din județul Suceava fiind lăsată pentru altădată. Și asta pentru că situația drumului din partea suceveană nu a fost clarificată încă de autorități. Reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) au anunțat ieri că au semnat două contracte pentru reabilitarea DN 18 Moisei – Iacobeni din cele patru care trebuie semnate în final. Valoarea totală a lucrărilor este de peste 145,5 milioane lei, fără TVA, finanțarea fiind realizată din fonduri BEI și de la bugetul de stat.
Lucrările de reabilitare au fost împărțite în două loturi, respectiv Moisei – Borșa, de la kilometrul 131 și 627 de metri până la kilometrul 156 și 232 de metri, respectiv de la Borșa la Șesuri, între kilometrul 156 și 232 de metri și kilometrul 180 și 850 de metri.
Contractul aferent lotului 1 a fost atribuit Asocierii SC Tehnic Asist SRL – SC Specialist Consulting SRL, iar valoarea totală a contractului este de 83.724.042,73 lei fără TVA.
Contractul aferent lotului 2 a fost atribuit societății SC Antrepriza de reparații și lucrări ARL Cluj SA, iar valoarea totală a contractului este de 63.844.091,16 lei fără TVA.
Durata contractelor este de 48 de luni, din care 24 de luni reprezintă proiectare și execuție lucrări (din care 120 de zile/ proiectare), iar 24 de luni reprezintă perioada de garanție.
„Astăzi am semnat contractele pentru începerea proiectării și execuției primelor două loturi ale acestui important drum național. Până la sfârșitul acestei luni vom semna și contractul pentru lotul 3, urmând ca după rezolvarea contestației să semnăm și lotul 4, astfel ca în aproximativ doi ani, pe DN 18 să se poată circula în condiții civilizate care să asigure siguranța rutieră. Împărțirea în patru loturi a acestui contract de reabilitare a fost făcută tocmai pentru a nu repeta experiența neplăcută avută cu fostul constructor care nu a reușit să se mobilizeze pentru a remedia problemele apărute pe întregul tronson”, a declarat directorul general al CNADNR, Narcis Ștefan Neaga.
Celelalte două loturi sunt Șesuri – Cârlibaba (18,5 kilometri) și Cârlibaba – Iacobeni (20,6 kilometri), iar lucrările sunt în valoare totală de circa 210 milioane de lei, fără TVA.
DN 18 a intrat într-un program de modernizare cu finanțarea asigurată prin BEI în anul 2011, iar pe întreg tronsonul Moisei – Iacobeni, de 89 de kilometri, lucrările au fost atribuite companiei Shapir Structures, din Israel, și aveau ca termen de finalizare data de 31 august 2013.
Contractul cu Shapir Structures, în valoare de 81 de milioane euro, a fost însă reziliat în mai 2014, pentru că nu s-au executat lucrările, circulația pe acest drum extrem de important fiind un adevărat coșmar.