Răzvan și moștenirea

Am fost unul din cei care au salutat cu mare entuziasm gonirea lui Pițurcă de la Națională. Nu cred că am urât mai mult vreun alt selecționer. De aceea, numirea lui Răzvan Lucescu mi s-a părut salutară: tânăr, ambițios, cu dorință de afirmare, cu altă viziune asupra jocului decât un barbugiu rudimentar în gândire și agramat în exprimare. Rezultatele pe care le-am așteptat de la Răzvan sunt exact cele obținute de Națională până acum. Vreau să spun că nu m-am așteptat ca peste noapte România să devină din găină, leu. Am așteptat însă să văd deschidere, primenire, o schimbare de tactică, dar mai ales de atitudine. Iar asta se putea realiza doar cu o schimbare masivă a componenței lotului. Concluzia ar fi că da, sârbălăii ăia puteau să ne dea 5-0, că Ukraina n-avea decât să ne dea și ea tot atât, dar astea să se întâmple contra unei Naționale care să mizeze pe tineri, pe fotbaliști cu altă mentalitate decât cea de „loseri”, tipică erei Pițurcă, el însuși un „loser”. Vroiam o Națională care să joace avântat, ofensiv, la spectacol. În loc de asta, Răzvan ne oferă, de la meci la meci, o copie tot mai fidelă a manierei Pițurcă, adică un joc meschin, de căcănari, adepții porcăriei de „înfrângere onorabilă”, ptiu!, adică să frecăm mingea ca tembelii, în speranța că dacă facem un 0-0 suntem tari, iar la 1-0 pentru ăia „măcar nu ne-am făcut de râs”. E de la sine înțeles că gândind și jucând astfel, vom lua bătăi în continuare, de la oricine. Iar vinovate, desigur, conform viselor selecționerului, sunt în primul rând arbitrii, apoi, desigur, ziariștii. Din acest punct de vedere, Răzvan este mult mai mult beneficiarul moștenirii Pițurcă decât, așa cum mi s-ar fi părut firesc, al imaginației și spiritului ofensiv pe care le-a impus tatăl său la Șahtior. Cât privește ideea total păguboasă că pe Chivu sau oricare alt fotbalist n-are dreptul să-l întrebe nimeni, nimic, niciodată, aici Răzvan se dovedește mai pițurcian decât Pițurcă însuși. Vorba-i: pe tine, Răzvane, are dreptul să te întrebe cineva, ceva? De pildă: când te cari, bă, și tu? Că de papagali m-am săturat la fel de mult ca de barbugii.