Razie în bazarul din Suceava

Razie în bazarul din Suceava. Foto Maramedia.ro
Razie în bazarul din Suceava. Foto Maramedia.ro

Serviciul de Investigarea Criminalității Economice Suceava, împreună cu specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, a desfășurat marți o acțiune punctuală în Centrul Comercial „Bazar” din municipiul Suceava, în cadrul căreia au fost verificate 33 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 35.000 lei, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.”Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Suceava au desfășurat o acțiune punctuală pe linia deținerii și comercializării țigărilor de proveniență extracomunitară, sens în care au efectuat mai multe verificări, atât la comercianții din piețele și bazarul din municipiului Suceava, cât și la diferite puncte de lucru ale unor societăți comerciale sau ale altor entități care au ca obiect principal vânzarea produselor alimentare și nealimentare, ocazie cu care au fost descoperite în flagrant 3 persoane care dețineau sau comercializau 1.370 de țigarete de proveniență extracomunitară. Țigările, în valoare de circa 750 lei, au fost confiscate, în cauză fiind întocmite dosare penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „contrabandă” ce vor fi soluționate procedural”, se mai arată în comunicatul IPJ.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la Administrația Piețelor Suceava, cu păstrarea drepturilor contractuale

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale
82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale