Partida dintre ND Gorica și Steaua București, din manșa întâi a turului doi preliminar al Ligii Campionilor, a fost amânată cu o oră, astfel că se va disputa miercuri de la ora 22.00 și nu de la ora 21.00, așa cum se anunțase inițial, informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea. Potrivit sursei citate, modificarea orei de start a survenit în urma cererii formulate la UEFA de către postul de televiziune care transmite meciul. Returul va avea loc în 2 august la București, pe Stadionul Național din Complexul Sportiv „Lia Manoliu”, de la ora 20.30. Componenții echipei Steaua București au plecat, marți dimineață, de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, cu o cursă charter, spre Slovenia, pentru meciul cu ND Gorica. Căpitanul Mirel Rădoi și mijlocașul Gigel Coman nu fac parte din lotul de 20 de jucători deplasat în Slovenia. Rădoi, care s-a accidentat la genunchiul drept în perioada de pregătire și Gigel Coman, care a suferit o entorsă la glezna stângă în meciul cu Rapid din Supercupa României, au plecat luni dimineață la Bologna, pentru a fi supuși unui control amănunțit la Clinica Isokinetik, de către profesorul Nanni. Delegația este condusă de managerul general Mihai Stoica și de directorul executiv Valeriu Argăseală. Președintele CA, Gigi Becali, a anunțat că nu merge în Slovenia, deoarece meciul este unul ușor și nu are rost să facă deplasarea.
Primul sosit la Aeroportul „Henri Coandă” a fost tehnicianul Cosmin Olăroiu, îmbrăcat la costum. Pe aeroport, jucătorii steliști s-au întâlnit cu fostul rapidist Daniel Niculae, acum component al formației franceze Auxerre, care se îmbarca în cursa pentru Paris. Cu excepția jucătorilor Bănel Nicoliță, Mihai Neșu și Daniel Oprița, care s-au dus să-l salute, restul fotbaliștilor și membrii conducerii FC Steaua l-au ignorat pe Niculae.
– Steaua României în orașul trandafirilor
Antrenorul echipei ND Gorica, Pavel Pinni, a declarat că va încerca să suprindă echipa Steaua București cu pase rapide și un joc combinativ, informează cotidianul sloven Vecer. „Steaua este un adversar foarte puternic. Cu Steaua va trebui să arătăm mult mai mult decât am făcut-o cu Linfield în turul 1 preliminar”, a spus Pinni. Căpitanul echipei din Nova Gorica, Miran Srebrnici, a afirmat că se așteaptă la o partidă dificilă, campioana României fiind favorită. „După plecarea tinerilor, dar prolificilor atacanți Birsa și Burgici, suntem slăbiți în ofensivă. Vom lupta și vom încerca să surprindem echipa Steaua, semifinalistă în Cupa UEFA sezonul trecut. Sper să avem un stadion plin și publicul să ne dea aripi, așa cum s-a întâmplat la meciul Maribor – Villarreal. În fața unui adversar atât de puternic, suporterii ne pot ajuta enorm”, a comentat jucătorul sloven. Golgheterul echipei ND Gorica și al campionatului sloven, Miran Burgici, a fost transferat la AIK Stockholm, astfel că nu va juca împotriva FC Steaua în dubla manșă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Ziarul Primorske Novice, care trece în revistă palmaresul bogat al echipei din Bulevardul Ghencea, a titrat: „Steaua României vine în orașul trandafirilor”.






