Echipa Rapid București a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Șahtior Donețk, într-un meci contând pentru etapa a III-a a grupei G a Cupei UEFA. Unicul gol al meciului a fost marcat de Marius Măldărășanu, în minutul 86. Măldărășanu a trecut printre doi adversari și a tras din unghi, de la 10 metri, mingea a lovit un fundaș ucrainean și a intrat în poartă. Rapid va juca următorul meci din Cupa UEFA pe 1 decembrie, la București, în compania formației PAOK Salonic. „Rapid rezolvă disputa domestică” este titlul unui articol de pe site-ul UEFA, în care se menționează că prin victoria înregistrată, joi, cu scorul de 1-0, în grupa G a Cupei UEFA, Răzvan Lucescu a reușit să obțină ce era mai important în fața tatălui său, Mircea Lucescu, tehnicianul echipei Șahtior. „Întreaga atenție a fost concentrată asupra conflictului dintre cei doi antrenori, tată și fiu, și părea că pacea va fi păstrată în familia Lucescu până în minutul 87, când Măldărășanu a reușit să înscrie pentru Rapid. Într-un context mai larg, victoria Rapidului i-a adus primul loc în grupă, cu 6 puncte în două meciuri, reușind să depășească pe Șahtior, care are tot 6 puncte, dar din trei meciuri”, scrie sursa citată. Site-ul UEFA remarcă intervenția portarului echipei Rapid, Daniel Coman, în minutul 15, prin care a împiedicat formația gazdă să deschidă scorul. Tehnicianul Răzvan Lucescu a declarat, după victoria, cu scorul de 1-0, înregistrată de Rapid în meciul cu Șahtior Donețk, din grupa G a Cupei UEFA, că îi este rușine să se bucure de înfrângerea tatălui său, antrenorul Mircea Lucescu, informează site-ul oficial al clubului ucrainean. „Toamna aceasta a fost spectaculoasă pentru Rapid în ceea ce privește meciurile internaționale. Însă, în același timp, aceasta este una dintre cele mai întunecate seri din viața mea. Sincer să fiu, îmi este rușine să mă bucur de înfrângerea tatălui meu. Este insuportabil”, a afirmat Lucescu. El a precizat că victoria de joi este vitală pentru Rapid. „Pentru mine este greu să comentez acest meci. Am spus înaintea partidei că tatăl meu nu ar trebui să își facă griji în privința mea indiferent de rezultat. Am un caracter puternic și pot să suport o înfrângere a Rapidului. Însă undeva, în adâncul sufletului, îmi doream ca noi să învingem. Vreau să-i felicit pe jucători, pentru că realmente au fost extraordinari până acum și meritul este al lor și nu al meu”, a spus Lucescu. La rîndul său, Mircea Lucescu a declarat că a învins echipa care a meritat mai mult, informează site-ul oficial al clubului ucrainean. „Au jucat mai bine decât noi. Au fost mai atenți și mai organizați. Rapid a avut trei ocazii clare de gol, iar noi nu am avut nici una. Le-am spus jucătorilor mei, în ultimele trei zile, că vom întâlni o echipă foarte bine motivată. Îi felicit pe Răzvan și pe jucătorii lui. Este seara lui Răzvan și vreau să-l felicit pe el și îi doresc să aibă succes în continuare pentru că o merită”, a spus Mircea Lucescu. Patronul George Copos a afirmat că Rapid a câștigat meritat meciul cu Șahtior Donețk și a menționat că la această victorie a contribuit și exigența de care a dat dovadă. „Rapid a câștigat pe drept, asta înseamnă mult pentru noi, a făcut un pas enorm de mare spre calificarea în primăvara europeană. Exigența care s-a manifestat din partea mea aduce roade. Îi felicit pe băieți și pe Răzvan, care a gândit foarte bine acest meci. Sunt foarte bucuros pentru acest rezultat”, a spus Copos. În celălalt meci al grupei disputat joi, VfB Stuttgart a învins, în deplasare, scor 2-1, formația PAOK Salonic, în timp ce Rennes a stat. Clasament: 1. Rapid București – 6 puncte (2 jocuri); 2. Șahtior Donețk – 6 p (3 j); 3. VfB Stuttgart – 6 p (3 j); 4. PAOK Salonic – 0 p (2 j), 5. Rennes – 0 p (2 j).
