Client exasperat

Război surd, de patru ani, cu firmele care i-au pus uși din termopan care nu se mai închid



Planșă realizată în raportul de expertiză tehnică
Planșă realizată în raportul de expertiză tehnică

Un bărbat din Suceava se confruntă de patru ani de zile cu o problemă ușor comică, dar cât se poate de serioasă: ușile din termopan pe care și le-a achiziționat nu se mai închid atunci când bate soarele înspre ele. Profilele PVC se dilată la diferențe de temperaturi, astfel că proprietarul pur și simplu nu mai poate închide ușile. Problema a fost constatată chiar de reprezentanții producătorului și montatorului, în mai multe rânduri aceștia venind la domiciliul clientului și făcând reglaje pentru remedierea deficiențelor. De fiecare dată problema a reapărut însă imediat.
Deficiențe reapărute din cauza soarelui și uși care, cu tot reglajul, nu se pot închide
În 2008, suceveanul Lucian B. a încheiat un contract cu firma SC Aplast SRL, pentru montare de tâmplărie PVC la o casă situată pe strada Pictor Dumitru Dacian din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. Lucrarea a fost finalizată în octombrie 2008, tâmplăria fiind montată de o firmă locală care colaborează cu Aplast, SC Geniloni SRL.
După încheierea lucrării a fost încheiat un proces verbal de recepție, clientul neavând motive de nemulțumire. Din primăvara lui 2009, când temperaturile au început să crească semnificativ, ușile montate la imobil au început însă să nu se mai închidă. Dilatarea la razele soarelui a făcut ca în scurt timp ușile pur și simplu să nu mai poată fi folosite. Au urmat mai multe procese verbale de recepție-intervenție.
Atât în 2009, cât și în 2010, reprezentanți ai furnizorului și montatorului au venit la domiciliul clientului, făcând intervenții la materiale și semnând procese verbale care confirmă negru pe alb gravele deficiențe.
Într-un proces verbal de recepție-intervenție din august 2012 se precizează: “S-a constatat deformarea panelului și faptul că ușile nu se mai închid (aceleași uși ca și anul trecut). Menționăm că panelurile au fost înlocuite de două ori: în 2009 și în 2010…. S-au înlocuit panelurile și s-au găurit traversele dar cu toate acestea la câteva zile defecțiunile au reapărut din cauza soarelui, iar ușile cu tot reglajul făcut nu se pot închide”.
Concluzia expertului: firmele trebuie să monteze uși noi
Cu dreptatea în mână și confirmată în hârtii inclusiv de cei cu care a încheiat contractul, dar fără nici o rezolvare concretă, clientul nemulțumit s-a decis în cele din urmă să depună o reclamație la „Protecția Consumatorilor”. Suceveanului i s-a cerut să facă o expertiză care să confirme deficiențele, care oricum rezultau clar din procesele verbale amintite. El a plătit o expertiză realizată de inginerul Radu Bartoș, expert tehnic MPLAT.
Concluziile expertului sunt cât se poate de clare: “producătorul tâmplăriei (SC Aplast SRL), precum și montatorul acesteia (SC Geniloni SRL) sunt obligați să demonteze ușile analizate, ce se pot refolosi ca elemente declasate, la alte construcții (anexe gospodărești, construcții provizorii etc). În locul lor, firmele mai sus menționate trebuie să monteze uși noi, confecționate din profile care să corespundă standardelor impuse”.
Reprezentantul firmei de la Suceava nu are nimic să-și reproșeze
L-am contactat mai întâi pe Geniloni Sfeclă, administratorul firmei care a montat tâmplăria, SC Geniloni SRL. Din punctul său de vedere, problema este doar între client și Aplast.
Geniloni Sfeclă a declarat: „Clientul a făcut o expertiză, iar acum trebuie să aștepte rezultatul anchetei celor de la Protecția Consumatorilor, să vedem cine are dreptate. Eu am vrut să-l ajut, dovadă că am trimis de nenumărate ori echipaje la domiciliul său. Oricum rezultă clar că problemele nu țin de montator”.
Cei de la Aplast dau vina pe lipsa de disponibilitate a clientului
Lucian Alexandru Irimescu, consilier juridic la Aplast, ne-a prezentat un punct de vedere detaliat referitor la problemele semnalate de client. În mare, el invocă lipsa de disponibilitate a clientului, care ar cere doar înlocuirea întregii tâmplării, și contestă vehement expertiza de specialitate.
Acesta susține că ori de câte ori au fost solicitați, reprezentanții firmei au intervenit prompt la domiciliul suceveanului, fapt real. Ce au și reușit să rezolve însă aceștia este discutabil.
„Deoarece legea română prevede în mod expres că furnizorul poate opta între repararea produsului și înlocuirea acestuia, am propus și în acest caz clientului efectuarea de reparații, însă acesta a refuzat în mod neargumentat, solicitând înlocuirea produselor reclamate”.
Acuzații către expertul tehnic: partizanat dur și neprofesionalism cras
Consilierul juridic Aplast a trecut apoi la contestarea expertizei de specialitate.
„Am aflat cu surpindere că această expertiză a avut loc în absența noastră, a producătorului tâmplăriei respective. Nu doar normele legale, dar și normele de conduită civică impuneau consultarea noastră la respectiva expertiză. Explicația pentru neinvitarea nostră este simplă și rezidă din concluziile respectivei expertize, care sunt de un partizanat vădit și manifestă un neprofesionalism cras, cu considerații de genul «este puțin probabil ca profilele cu care societatea Aplast a confecționat ușile cu pricina să aparțină ca produs firmei Rehau, căci produsele Rehau nu se manifestă de asemenea manieră).
În final, Lucian Alexandru Irimescu a ținut să precizeze că societatea își manifestă deschiderea pentru a interveni în locație, în vederea soluționării problemelor. El a mai sugerat că o expertiză realizată obiectiv ar putea arăta că problema nu este neapărat la producător.
Clientul vrea rezolvarea problemei indiferent de soluția pe care o găsește producătorul
Lucian B., a ținut să precizeze că „nu s-a pus niciodată problema ca eu să cer obligatoriu schimbarea întregii tâmplării. Dovadă și faptul că echipe de intervenție au și venit la domiciliul meu și au efectuat reglaje care nu au avut nici un rezultat. Singura mea dorință este ca cei cu care am încheiat contractul să-mi rezolve cumva problema și să nu mai discutăm de soare și de dispunerea tâmplăriei spre razele solare”. El a mai precizat că în ultima perioadă de timp reprezentanții Aplast și cei de la SC Geniloni au început să refuze orice dialog și cale de reconciliere.
În condițiile poziției pe care o au cei de la Aplast și a perioadei de timp de când se tărăgănează problema, singura cale de soluționare a litigiului pare a fi instanța de judecată.