Amenzi multe

„Ravagii” printre șoferi și motoscuteriști, după un control al poliției

O acțiune de control în trafic organizată cu două zile în urmă la nivelul întregului județ, care a presupus mobilizarea polițiștilor de la Serviciul Rutier, dar și a celor de la formațiunile operative ale subunităților municipale și orășenești, s-a finalizat, în doar câteva ore, cu aplicarea a aproape 150 de amenzi, printre cei sancționați numărându-se șoferi, motoscuteriști și bicicliști.
Peste 100 de conducători auto trași pe dreapta au fost amendați pentru depășiri neregulamentare, neacordare de prioritate în trafic, folosirea telefonului mobil în timpul șofatului, lipsa centurii de siguranță ori viteză peste limitele legale. De asemenea, în zece cazuri, s-au descoperit defecțiuni tehnice la mașini, astfel că șoferii au fost amendați, în trei cazuri mai grave aceștia rămânând și fără certificate de înmatriculare. De asemenea, alți șapte șoferi au rămas fără certificate de înmatriculare, pentru ITP expirat, lipsă RCA ori folosirea de folii neomologate pentru parbriz.
Implicați în ultima perioadă în foarte multe accidente rutiere, motoscuteriștii au fost și ei vizați de controlul polițiștilor, 30 dintre ei, care nu aveau căști de protecție ori nu dețineau permis de conducere sau atestat de absolvire a unui curs de legislație rutieră, fiind amendați.
„În total, în urma controalelor efectuate, au fost verificate 274 de autovehicule, fiind aplicate 145 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.280 lei”, a precizat inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Ca exemplu de abatere gravă în trafic, poliția a prezentat cazul lui Ilie S., un șofer în vârstă de 42 de ani din Dorna Candrenilor, care, aflat pe DN 17, în Pojorâta, a intrat în depășirea unui tir pe linie continuă, într-o zonă periculoasă. Manevra acestuia a fost înregistrată video de o mașină a poliției, care acționa în zonă cu aparatul de supraveghere al traficului, șoferul fiind amendat și lăsat fără permis de conducere.

Recomandări

Liderul clubului moto Thracvm RC Suceava, Gabriel Gîngă: Peste 90 la sută dintre motocicliștii suceveni își asumă donarea de organe post-mortem

Intervenție în forță a polițiștilor pentru a scoate din mașină șoferul unui Audi cu numere de Germania, care a încercat să fugă

Expertiză pentru stabilirea vitezei cu care rulau autotrenul și autoturismul Volvo implicate în groaznicul accident de pe E 85