Și a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau.” (Marcu 3, 4)
Hristos adresează această întrebare fariseilor care, intrând în templu după El, îl pândeau să vadă dacă va săvârși vreo minune în zi de Sabat. Tăcerea fariseilor este o urmare atât a incapacității lor de a trece peste litera legii și a vedea ceea ce Hristos vrea să le demonstreze în fond prin faptele Sale, cât și a ipocriziei cu care, deși știau că anumite abateri de la lege erau permise, îl acuzau pe Învățător de hulă împotriva lui Dumnezeu. Prin repetatele încălcări ale odihnei sabatului, Hristos vrea de fapt să-i determine pe farisei și cărturari să renunțe la învârtoșarea inimii lor pentru ca, ridicându-se de la formă la conținut, de la literă la adevărul ascuns în spatele ei, să ajungă să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu – un Dumnezeu al nesfârșitei iubiri de oameni.
Din vorbele Mântuitorului rezultă în primul rând că dacă vreo clipă cineva se abține de la săvârșirea binelui, atunci în mod automat el săvârșește răul. Această afirmație este o urmare a raționamentului conform căruia nu există cale de mijloc între bine și rău, nu există indiferență, ignoranță sau abținere, acestea fiind imediat catalogate ca fiind parte a răului (răul fiind o lipsă a binelui).
Un al doilea aspect deosebit de important care atinge profunzimea înțelegerii textului ar fi o viziune de ansamblu a înțelesului termenului de Sabat. Sabatul era ziua a Șaptea a actului de creație, ziua consacrată de Dumnezeu odihnei ce se prelungește pe tot parcursul Vechiului Testament și până în zilele noastre. Este însă inactiv Dumnezeu în această zi? Este Dumnezeu indiferent la toate rugile și neputințele omenirii? Ar fi de o ipocrizie ieșită din comun să afirmăm că da. Odihna lui Dumnezeu este una activă prin toate intervențiile protectoare și binefăcătoare pe care le are în sânul omenirii, culminând în cele din urmă cu trimiterea Unicului și Iubitului Său Fiu pentru a mântui și restabili întreg neamul omenesc. De aceea, după cum spune și Ioannis Karavidopoulos: „Facerea de bine în ziua de odihnă este cea mai bună manifestare a cinstirii față de Dumnezeul care lucrează continuu pentru lume.”
(Sursa: Ziarul Lumina)
