Râul Bistrița a înghețat în urma scăderii accentuate a temperaturilor, iar zăporul format pe râu măsoară șapte kilometri, gheața având grosimi variabile de la 0,3 la 1,5 metri.
În urma măsurătorilor făcute pe râu ieri dimineață, s-a constatat că de vineri gheața ce acoperă râul începând cu zona aflată între viaductul de la Poiana Teiului și podul Ruseni a înregistrat o extindere de trei kilometri.
Potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, pe sectorul de râu cuprins între viaductul Poiana Largului și Pod Ruseni, fenomenul de zăpor se manifestă pe o lungime de șapte kilometri, cu grosimi variabile de la 0,3 metri până la 1,5 metri, iar în aval de canalul de fugă Pârâul Pântei, pe o lungime de 25 de metri, sunt aglomerări de ghețuri cu grosimi cuprinse între 0,2 și 0,5 centimetri, iar din amonte curge zai pe 80 la sută din suprafața apei.
Personalul din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț și personalul din cadrul primăriilor Borca, Farcașa și Poiana Teiului monitorizează în permanență evoluția situației pe râul Bistrița, în amonte de acumularea Izvorul Muntelui.
Din cauza viscolului înregistrat ieri în județul Neamț, nu s-a putut circula pe două drumuri județene, DJ 157H Bălușești – Itrinești și DJ 157A Talpa – Davideni – Văleni – Dulcești.
Autoritățile județene au interzis traficul rutier în zonă, iar ieri echipe de deszăpezire acționeau pe cele două trasee pentru a fi redeschise.