Rata de promovare la toate liceele din județ, la examenul de bacalaureat 2024

Rata de promovare la toate liceele din județ, la examenul de bacalaureat 2024
Rata de promovare la toate liceele din județ, la examenul de bacalaureat 2024

Peste 5.000 de absolvenți de liceu din județ au susținut, săptămâna trecută, examenul de bacalaureat, 79,1% dintre aceștia obținând medii de promovare, respectiv medii peste 6.
Medii de 10 nu au fost în această sesiune a examenului maturității, în schimb sunt patru unități școlare unde toți absolvenții au promovat testarea: Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Colegiul Național Militar din Câmpulung Moldovenesc și Liceul „Natanael” Suceava.
Rezultate foarte bune au mai înregistrat, în mod tradițional, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Colegiul „Mihai Eminescu” Suceava și Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, unde sunt câte doi absolvenți care au fost declarați „Respins”, rata de succes fiind de peste 99%.
Un loc bun în ierarhia județeană ocupă și Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava (93,95%), Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca (93,54%) și Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc (91,48%).
Cu o rată de succes de peste 90% mai figurează Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava (91,25%) și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava (90,96%).
La coada clasamentului sunt 8 licee cu rata de succes mai mică de 50%: Liceul Tehnologic „Vasile Deac” Vatra Dornei (25%), Centrul de studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” Bucovina Câmpulung (33,33%), Colegiul Tehnic „Al.I. Cuza” Suceava (33,80%), Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava (37,5%), Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Suceava (38,46%) etc.
Rezultate detaliate pentru fiecare liceu în parte se găsesc în tabelul alăturat.

Recomandări

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi

Decor spectaculos cu 50 de spărgători de nuci, cadouri și luminițe, la Colegiul „Spiru Haret” Suceava