Râd și dansez în ploaia vieții. Bucuria și tristețea sunt molipsitoare. Caut din toată inima bucuria de a fi, nu bucuria de a avea! Cine a cunoscut măcar o dată pe Dumnezeu nu mai poate fi trist!
De ceva timp sunt pasionat, dincolo de formarea și dezvoltarea personală, de fel de fel de terapii care au dat rezultate pozitive pe întreg mapamondul. În toate psihoterapiile studiate, precum și în școala de psihologie am învățat că pastila magică nu există. Atitudinea față de problemele și presiunile din exterior ajută să întrevedem și alte viziuni. Modul în care mă poziționez și văd, modul în care amplific sau nu firul de praf, modul în care rămân blocat în trecut sunt stopurile dintre minte și inimă. O legătură vie, puternică și constantă cu Doamne ne ajută să găsim Sensul, Oxigenul și Viața. Din când în când avem nevoie ca gândurile să se detoxifice. Așa cum avem o igienă corporală, se cuvine să avem și o igienă psihică și o igienă sufletească. Mintea e cauza tuturor bolilor, în timp ce sufletul e sursa vindecărilor. Sfatul sufletului vine atunci când mintea tace. Baia spovedaniei, acest botez al lacrimilor, al pocăinței, are rolul ei, însă acum vreau să însemn câteva rânduri despre râsul terapeutic pentru psihic. Râsul este mai bun decât orice medicament! Râsul ne ajută să ne reconectăm oricând cu copilul din noi.
Manifestarea lui Dumnezeu este starea de bucurie, de iubire
Există mai multe căi de a urca muntele, finalitatea este aceeași. Curățenie în șifonierul emoțiilor: frică, tristețe, dezamăgire, mânie, stres, etc. Voluptatea suferinței domină societatea occidentală. Logică a ieșirii din patima trupului. Scenariile suferinței pe care mințile sclipitoare le cristalizează în tristețe, doliu lăuntric permanent, fac să trăim într-o fabrică a morții. Ideea bucuriei unde este?! Trecutul nu mă apasă. Trecutul este doar un manual de istorie și atât! De acolo iau lecțiile pentru prezent și viitor. Nimic mai mult. Fără spasme și obsesii compulsive. Înțeleg și accept că așa gândeam, acționam atunci. Cel de astăzi nu mai este cel de ieri. Am crescut și mă accept, mă iert. Dacă Hristos mă iartă, am nevoie să mă iert și eu! Chipul meu nu este un bâlci. Pot părea bufon în ochii unora, însă învăț și înțeleg că suntem diferiți.
Nervii consumă mai multă energie decât un zâmbet. Studiile psihoterapeuților spun că un copil până în 6 ani râde și de 200-300 de ori pe zi, pe când un adult râde de 10-15 ori pe zi. Râs cristalin și unic specific copiilor. Orice adult vibrează la clinchetul râsului de copil. Copiii au o energie pozitivă în râs. Doctrină a râsului care nu are nevoie de religie. Toți râdem și plângem la fel indiferent de culoarea pielii, de credință, de statut sau de alte etichete alte lumii acesteia. Registru al râsului este o stare internă, o stare de bine. Nu am nevoie de stimuli externi ca să râd. Motivația râsului adeseori ne cenzurează și punem măscuța pe față, ori zâmbim englezește sau ca la foto. Copiii nu râd cu motiv, copiii râd fără motiv. Adevăratul râs e fără motiv!
Realism și încredere. Sunt vesel, dar mă tratez. Râd cu poftă, autentic. Vitalitate. Energie. Oamenilor nu le mai place să râdă: suntem prea săraci ca să mai zâmbim, aud adeseori. Ce motive avem să râdem, nu vedeți cât este de greu, ar spune alții?! Suntem deranjați când cineva râde lângă noi. Teama de penibil, timiditate, frică, invidie. Ne încurcăm de momente în care suntem stânjeniți. Ne este jenă să râdem. Așadar veselia altora ne încurcă teribil. Să nu uităm să zâmbim! Și pentru noi, și cu cei din jurul nostru. Greutăți, necazuri, probleme au fost și vor mai fi. Așa e viața, așa e lumea. Îndrăznesc zilnic să zâmbesc, să-mi ofer o porție de bine. Poporul român nu e un popor trist. Relaxare. Dinamism. Interactiv. Istorie și actualitate. Simbol al bucuriei. Manifestarea lui Dumnezeu este starea de bucurie, de iubire.
Când râdem, suntem în prezent. Beneficiile râsului sunt foarte multe. Râsul e bun și pentru psihic, ne oferă o strălucire interioară. Ne relaxează și ne eliberează de stresul cotidian. Nu avem nevoie să sunăm la 112 ca să râdem sau să luăm anumite „pastile ajutătoare”. Să ne prescriem singuri pe rețeta vieții și o doză zilnică de râs. Un zâmbet este o poartă deschisă către suflet. Producem singuri endorfine pe care le eliberăm în sânge. Ne îmbunătățim musculatura facială, respirația, circulația sanguină. Dinamizăm, revitalizăm organismul. Zâmbetul este un buton care ne dă puterea să râdem. Râsul este cel mai bun remediu pentru orice problemă sau boală. Sistemul imunitar crește de la un simplu râs. Virtuțile curative ale râsului sunt mari și multe din ele neștiute. Nu încetăm să râdem pentru că îmbătrânim, ci dimpotrivă îmbătrânim pentru că am uitat să râdem. Terapia prin râs este cea mai puternică! Râsul ne face mai frumoși, mai sănătoși, mai sociabili. Râdeți de fiecare dată când aveți ocazia. Haz de necaz din înțelepciune. Decât să înjurați, mai bine scoateți limba. Apoi priviți în oglindă cum vă strâmbați. Ați trezit copilul din voi. Momente vesele care detensionează. Nu am nevoie de stimuli externi ca să fiu fericit, ca să râd. Atitudinea este cheia către bine. Corect, corespunzător cu interiorul, se poate să fii vesel fără să ai mare lucru. O lume frumoasă, fascinantă, percepută prin experiența proprie și personală. Elasticitate și plasticitate. Vulnerabilitate și armură. Manipulare și eliberare.
Peisajul vieții fiecăruia dintre noi adeseori ne taie respirația. Excursie între minte și inimă. Ateliere de râs. Dacă noi transmitem un zâmbet și persoana din fața noastră va duce mai departe un zâmbet. Râsul e contagios, se transmite, se prelungește. Omul râde mult mai bine în grup, în mediul social, decât singur. Oamenii care râd bine împreună, lucrează bine împreună. Autentic, liber, împăcat cu sine, cu încredere în interiorul lui, omul poate exersa zilnic, măcar câteva secunde, zâmbetul. Tristețea nu este antinomică față de fericire, ci este o altă cale de a ajunge la bucurie, la lumină, la adevăr. Relaxarea totală și completă a creierului se face prin râs. Așadar, zâmbetele lungi și dese cheia marilor succese! Armonie și integrare.
Ortodoxia este o stare a bucuriei, nu doar a crucii și a suferinței
Ortodoxia este o stare a bucuriei, nu doar a crucii și a suferinței. Ne bucurăm de fiecare secundă în care Dumnezeu se află cu noi și nu se merită să fim depresivi, anxioși, triști, nefericiți, cu sufletele și mințile constipate. Ludic. Dansăm cu fiecare clipă, cu fiecare provocare. În zâmbet stă tainic dragostea. Iubirea este puterea de a rămâne împreună, de a trece prin toate, indiferent de valurile vieții. În povestea de iubire încape totul, așa cum cerul acoperă întreg pământul, chiar și acolo unde este deșert sau gheață… O iubire care nu riscă nimic, care nu rabdă nimic, care nu suferă nimic, nu valorează nimic. Cine vrea să aibă dreptate întotdeauna, caută să aibă ultimul cuvânt. Cine are dreptate cu adevărat, a încetat să vorbească demult! Cel ce nu mai are nicio opțiune, are brusc toate opțiunile din lume. Dorința omului de a cuceri lumea exterioară nu are limite și cu cât plecăm spre exterior dorința e tot mai mare. Dar lumea interioară cui o lăsăm?! Vocea sufletului cântă balade și modelează lăuntricul. Emoțiile produc lacrimi. Ego-ul suferă, nu sufletul. Exorcizăm tensiuni psihice. Râdem și plângem ca să nu ne stricăm mecanismele, tiparele. Pendulăm între tragedie și comedie. E mai ușor să acuzi, e mai ușor să dai cu piatra, e mai ușor să ridici tonul, e mai ușor să înțepi cu cuvinte și priviri, decât să recunoști meritele cuiva. Cine ne răpește bucuria?! Bucuria ta nu depinde de mine și invers. Frumusețea constă în drum, nu în punctul final. Fiecare sfârșit are veleitățile unui nou început.
Râsul nu blamează tristețea și nici zâmbetul nu acuză plânsul, ci ambele sunt într-un dans complementar. Să ne șlefuim viața cu un zâmbet sănătos și curat. Capacitatea de a empatiza nu ține de societate care este o „mamă vitregă”, ci de fiecare din noi. Avem nevoie să râdem, dar ține de puterea fiecăruia să aleagă. Nu trebuie, ci ar fi de dorit să înțelegem că lucrurile mici, la îndemână, care nu costă, sunt adevărate și autentice surse de bucurie. Fără ecuații, fără formule speciale, fără taxe și impozite. Râd și dansez în ploaia vieții. Bucuria și tristețea sunt molipsitoare. Caut din toată inima bucuria de a fi, nu bucuria de a avea! Cine a cunoscut măcar o dată pe Dumnezeu nu mai poate fi trist! În Porunca Iubirii, mântuirea are la temelie cele 9 Fericiri, garanția de a merge mai departe:
„Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.
Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.
Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor.
Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea.
Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri”! (Matei 5, 3-12).
(ierom. Hrisostom Filipescu, sursa: doxologia.ro)