Criza pe care o traversează Rarăul Câmpulung Moldovenesc pare să se acutizeze de la o zi la alta. Lipsa banilor și a condițiilor elementare de pregătire l-au împins spre demisie pe antrenorul principal Relu Buliga în urmă cu zece zile. Nici înlocuitorul acestuia, fostul secund Mihai Eremia nu a rezistat însă prea mult, acesta anunțându-și jucătorii în cursul zilei de miercuri că a hotărât să renunțe la conducerea tehnică a grupării câmpulungene. „Lipsurile de tot felul de la nivelul echipei m-au silit să iau această decizie. Am pus mult suflet la echipa asta și sunt trist când văd că am fost lăsați de izbeliște. Știu, suntem o echipă mică, de aceea la noi nu s-a discutat niciodată despre contracte sau prime de joc. Am fi fost mulțumiți să ni se plătească doar salariile alea mici, însă nici acest lucru nu s-a putut asigura. În condițiile actuale am ajuns la concluzia că nu aveam nici o șansă să mă bat de la egal la egal cu ceilalți adversari, așa că am hotărât să plec acum, înainte de a începe să mă înjure lumea”, a declarat Mihai Eremia. În situația în care echipa a rămas fără antrenori, iar jucătorii nu au efectuat nici măcar o ședință de pregătire în această săptămână, conducerea clubului a decis că este mai bine ca formația câmpulungeană să nu se prezinte la meciul de campionat din etapa a XV-a, care trebuia să se dispute astăzi la Brăila.
– Jucătorii Popescu și Mândrilă, antrenori de conjunctură
Fotbaliștii au fost convinși să-și reia antrenamentele începând de astăzi, de pregătirea echipei urmând să se ocupe jucătorii Cristian Popescu și Dănuț Mândrilă. „Nu avea nici un rost să mergem până la Brăila doar ca să ne facem de râs. Trei jucători erau suspendați pentru această etapă, alți trei sunt accidentați, unul are examen la facultate, așa că am fi fost nevoiți să ne prezentăm acolo în doar nouă jucători de câmp. Am hotărât așadar că este mai bine să rămânem acasă, pentru a pregăti cum se cuvine meciul de marți cu Aerostar Bacău. Lucrurile sunt departe de a se fi îndreptat la echipă, însă am căzut de acord în vestiar să nu abandonăm acum. Nu vrem ca noi fotbaliștii să fim scoși țapi ispășitori, de aceea am decis să strângem rândurile și să încercăm să obținem maximum din aceste cinci meciuri care au mai rămas de disputat până la încheierea sezonului de toamnă”, a precizat Cristian Popescu.




