Drift

Rarăul, locul „nebunilor” pe patru roți

Masivul Rarău a găzduit unul dintre cele mai interesante turnee de drift din țara noastră Foto: Bogdan CURIC

Masivul Rarău a fost gazda unuia dintre cele mai interesante turnee de drift din țara noastră. Sâmbătă și duminică, o parte din traseul dintre Pojorâta și Rarău a fost gazda uneia dintre cele patru etape de drift montan de la nivel european.
Sute de oameni au dorit să fie prezenți la această acțiune, iar ploaia de duminică nu i-a deranjat prea mult pe spectatori.
Răzvan Frățianu, organizator și participant în același timp, a precizat că la această acțiune au fost prezenți 16 piloți. Dintre aceștia doi au renunțat din motive diferite, astfel încât pentru podiumul final au ajuns să participe 14 echipe.
„Criteriile de evaluare, respectiv viteză, unghi, trasă și spectacol, sunt obiectivele pe care noi le urmărim. Ploaia ne-a dat ceva bătăi de cap, dar concursul nu a fost pus în pericol de acest fenomen”, a declarat Răzvan Frățianu.
Având în vedere că este primul concurs de acest gen din România, organizatorii cred că i-au convins pe participanți să vină și la edițiile următoare.
În acest an, au intrat în concurs patru echipaje din Polonia, unul din Portugalia și 11 din România.
Nicolae Troașe, unul dintre principalii organizatori ai acestui eveniment, a precizat: „Îmi place să susțin astfel de evenimente, e o provocare pentru mine și sper să aibă continuitate. Rarăul este ceva deosebit, dar muntele înseamnă ceva aparte”, a precizat Nicolae Troașe.
180 de tone mutate
King of Touge România s-a derulat pe un sector al drumului care leagă Pojorâta de Cabana Rarău.
Organizatorii au mutat 180 de tone de beton pentru reușita acestui eveniment.
Tocmai acest lucru face ca aceste etape pe traseu montan să fie foarte spectaculoase și să atragă mii de spectatori, circumstanță foarte favorabilă din punct de vedere turistic.
România a fost reprezentată în această competiție de 10 cei mai buni piloți de drift din țar[, între aceștia și trei piloți suceveni: Răzvan Frățianu, Campion Național de Drift în 2011, vicecampion Național de Drift în 2012, actualmente locul 1 la nivel național în 2014, care a concurat pe un BMW E36 M3 TURBO de 640 CP; Bogdan Pădurariu, locul 4 la nivel național în 2013, care a concurat pe un Audi UrQuattro de 500 cp și Andrei Troașe, locul 7 la nivel național în 2013, care a concurat pe un Nissan Skyline de 550 CP.
Etapa de pe Rarău a fost acoperită în întregime din punct de vedere Video/Foto, iar aceste materiale vor fi văzute online de sute de mii de oameni.
Cei zece ani de drift pe cele mai cunoscute circuite din Europa (Hungaroring, Slovakiaring, Castelolli, Greinbach, Serres, etc) s-au transformat, în premieră Europeană, în primul Campionat de Drift pe traseu montan. Străzile din munți au luat locul circuitelor.
Cum a luat naștere King of Touge.
Touge este un termen japonez care descria cursele ilegale care aveau loc in munții Japoniei cu peste 40 de ani în urmă, când două mașini se urmăreau în drift pe serpentinele munților. Aceste curse s-au transformat în disciplină sportivă recunoscută la nivel mondial și acum sunt oficiale și în Europa.

Recomandări