La mijlocul acestei săptămâni se vor disputa meciurile din etapa a XXIV-a a Ligii a II-a. Partidele se vor disputa astăzi, cu o singură excepție, meciul dintre Rapid București și SC Bacău urmând să se joace joi. Dintre cele două echipe sucevene participante în eșalonul secund va evolua în această rundă doar Bucovina Pojorâta, întrucât fotbaliștilor pregătiți de Costel Ilie le-a venit rândul să stea.
Bucovina va juca în deplasare, pe terenul Academicii Clinceni, într-o partidă care va începe la ora 12.00. Pe banca grupării ilfovene a fost instalat recent suceveanul Mugur Bolohan, în locul lui Laszlo Balint.
„Va fi un meci greu, pe terenul unei echipe foarte bune. De altfel, până la finalul sezonului regulat ne așteaptă o serie de jocuri foarte dificile, în fața unor adversari precum Academica Clinceni, Dunărea Călărași și Dacia Unirea Brăila, formații angrenate în lupta pentru promovare. Cu siguranță nu ne va fi ușor, dar vom încerca să scoatem puncte”, a declarat Bogdan Grosu, directorul tehnic al Bucovinei.
Programul etapei a XXIV-a:
Academica Clinceni – Bucovina Pojorâta
CS Balotești – Gloria Buzău
Farul Constanța – ACS Berceni
Ceahlăul Piatra Neamț – Oțelul Galați
Dunărea Călărași – Dacia Unirea Brăila
Rapid București – SC Bacău
Rapid CFR Suceava stă în această rundă.
Clasament Seria I
1 Rapid București 21 14 5 2 34-8 47
2 Dunărea Călărași 21 13 6 2 45-11 45
3 Dacia Unirea Brăila 21 12 5 4 28-17 41
4 Academica Clinceni 21 11 3 7 35-21 36
5 Farul Constanța 21 10 5 6 38-28 35
6 SC Bacău 22 11 2 9 27-23 35
7 ACS Berceni 21 8 6 7 28-30 30
8 Gloria Buzău 21 8 3 10 21-36 27
9 Rapid CFR Suceava 22 6 7 9 20-28 25
10 CS Balotești 21 5 7 9 20-27 22
11 Bucovina Pojorâta 21 3 7 11 26-42 16
12 Oțelul Galați 22 3 3 16 12-37 12
13 Ceahlăul Piatra Neamț 21 2 5 14 11-37 11