Rapid Suceava a avut un titular în reprezentativa Under 19 a României care a participat zilele acestea, în Austria, la Turneul de Elită pentru calificarea la Campionatul European, este vorba de fundașul central Alin Dudea, ajuns în această iarnă pe Areni sub formă de împrumut de la Dinamo București. Din nefericire, tricolorii au pierdut fără drept de apel toate cele trei meciuri avute în program, 0-3 cu Cehia, 0-4 cu Austria și 1-3 cu Slovacia, ratând astfel obiectivul propus. Astfel, Dudea va reveni sub comanda lui Costel Ilie pentru partida de sâmbătă, de la Călărași, contând pentru ultima etapă a sezonului regulat, după ce a pierdut ultimele două meciuri de campionat, cu Rapid București și Academica Clinceni, din cauza convocării la lotul național. Se pare însă că din lotul de jucători pentru partida cu Dunărea Călărași nu va face parte și atacantul Mircea Negru, care s-a accidentat în timpul antrenamentului de ieri dimineață.