Conflictul dintre oficialii celor de la Rapid CFR Suceava și FC Botoșani ia amploare. Totul a plecat de la sesizarea depusă de botoșăneni la Federația Română de Fotbal prin care solicită omologarea partidei din tur cu scorul de 3-0, deși în teren câștig de cauză au avut sucevenii, scor 2-1. Cei de la FC Botoșani reclamă că în partida respectivă pentru formația Rapid CFR Suceava au evoluat opt jucători care nu aveau convenții civile înregistrate la FRF. Gruparea din județul vecin spune că atât Camera Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL) cât și Comisia de Recurs din cadrul FRF au judecat în favoarea FC Botoșani contestația și urmează ca verdictul final în acest caz să fie dat de Comisia de Disciplină a FRF. Cu alte cuvinte, botoșănenii ar fi câștigat un prim război din această luptă începută de câteva luni bune.
„Noi am făcut deja toate demersurile necesare către Comisia de Disciplină și așteptăm să fie judecată această speță. La CNSL și la Comisia de Recurs motivarea a fost în favoarea noastră. Ne-au dat dreptate că ceea ce am reclamat este în favoarea noastră. Nu consider normal ca la acest nivel să joci cu opt jucători fără contract. Vom fi anunțați când se va judeca speța la Comisia de Disciplină”, a declarat Cornel Șfaițer, finanțatorul celor de la FC Botoșani.
De partea cealaltă, oficialii celor de la Rapid CFR Suceava acuză manevrele dubioase ale botoșănenilor. Gabriel Clim, președintele grupării feroviare sucevene, s-a arătat surprins de informațiile pe care le are Cornel Șfaițer, atâta timp cât de la FRF nu a venit nimic oficial. „Probabil că domnul Șfaițer știe dinainte ce decizie s-a luat. Nu e nici corect și nici logic ce se petrece, iar dacă vom pierde cele trei puncte va fi o mare nedreptate. Meciurile se câștigă pe teren nu pe la comisii. Vom cheltui toți banii noștri pentru a arăta că avem dreptate, iar dacă în România vom fi puși la zid ne vom adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv”, a menționat Gabriel Clim.
În cazul în care va rămâne fără cele trei puncte obținute după victoria din tur, Rapid CFR Suceava va rămâne cu o zestre de 9 puncte și va coborî până pe ultima treaptă a clasamentului, alături de Farul Constanța.