Rapid Suceava s-a calificat ieri în finala județeană a Cupei României după ce a dispus cu scorul de 2-1 în deplasare de formația Viitorul Arbore. La capătul unei prime reprize echilibrate, gazdele au avut ocazia să treacă în avantaj în minutul 41, însă antrenorul-jucător Ovidiu Ciobanu a ratat o lovitură de pedeapsă. Partea secundă a început cum nu se poate mai bine pentru ceferiști, care au deschis scorul în minutul 47 prin Tudoreanu. Cu un sfert de oră înainte de final Viitorul a restabilit egalitatea grație reușitei lui Șuiu, însă peste doar două minute oaspeții au înscris golul victoriei prin Romaniuc. Viitorul a jucat în formula Munteanu – Goraș, Crișu, Cerlincă, Ov. Ciobanu, Gorbănescu, Răzlog, Scutelnicu, Jigailov, Nohai, Panțâru. Au mai intrat Șuiu și Dovalciuc. Rapid a evoluat în alcătuirea Avram – Clim, Sevaciuc, Bujoreanu, M. Ciobanu, Spătar, Tudoreanu, Romaniuc, Pantea, Bejenariu, Burlacu. A mai intrat Răuț. În cealaltă semifinală, Bistrița Broșteni a învins cu scorul de 4-1 divizionara D Luceafărul Bucovina Suceava. Diferența de scor poate părea surprinzătoare, însă meciul a fost foarte echilibrat, la capătul a 90 de minute de joc cele două echipe aflându-se la egalitate, scor 1-1. Chiar dacă inițial se stabilise ca finala să se dispute în primăvara anului viitor, Asociația Județeană de Fotbal a decis în cele din urmă ca partida Rapid Suceava – Bistrița Broșteni să se joace duminică 10 decembrie cu începere de la ora 13 pe Stadionul Areni. „Pentru că vremea nu s-a înrăutățit, am hotărât că este mai bine ca finala Cupei să se joace la finalul acestei săptămâni, deoarece în primăvara lui 2007 vom fi foarte ocupați cu organizarea barajelor de promovare în eșalonul trei și în Divizia D”, a declarat președintele AJF Suceava, Aurel Daicu.




