Rapid a dispus ieri cu scorul de 5-1 de Cetatea Târgu Neamț, într-un meci amical disputat pe terenul sintetic din Piatra Neamț. Jocul a fost la discreția echipei sucevene, care a intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, grație reușitelor semnate de atacantul I. Plămadă. La începutul părții secunde oaspeții au avut o trăsărire de orgoliu izbutind să reducă din handicap la una din rarele lor acțiuni de atac, însă „ceferiștii” au revenit rapid la conducerea ostilităților și au mai punctat de trei ori până la final, prin Semeghin, Marinkovic și Golofca. „A fost un meci bun de antrenament, pe care l-am dominat de la un capăt la celălalt. Îmbucurător este că ne-am creat o sumedenie de ocazii de gol și am avut o posesie consistentă”, a declarat antrenorul principal al alb-vișiniilor, Bogdan Tudoreanu. Rapidul a început meciul cu Cetatea Târgu Neamț în alcătuirea Pascal – P. Bosancu, Hrimiuc, Ailenei, Spătar – Ghiviziu, Șuleru, Sumanariu – Jalbă, I. Plămadă, Moldovan. În repriza secundă sucevenii au evoluat în formula Preda – Sava, Ailenei, Oniu, Cornea –Tincu, Florea, Sumanariu –Golofca, Marinkovic, Semeghin.
Florea și Cornea au convins din prima
Cu prilejul amicalului cu Cetatea Târgu Neamț au debutat în tricoul Rapidului doi fotbaliști noi. Primul dintre ei este mijlocașul de bandă Cornel Cornea. În prezent în vârstă de 31 de ani, Cornea are o carieră impresionantă în spate, bifând până acum grupări ca FC Baia Mare, Oțelul Galați, Gloria Bistrița, FC Vaslui, FC Botoșani, Delta Tulcea, OFI Creta (Grecia), Astra Ploiești, Politehnica Iași și Zimbrul Chișinău. După despărțirea produsă în această iarnă de formația din Republica Moldova, Cornea a mai purtat tratative cu Unirea Alba Iulia și FC Botoșani. Celălalt nou venit este Laurențiu Florea, un fundaș de meserie în vârstă de 31 de ani, pe care însă antrenorii Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu l-au utilizat în centrul liniei mediene. Florea a început fotbalul la CSM Medgidia și a mai trecut în cariera sa pe la Farul Constanța, CSM Ploiești, Callatis Mangalia și CSMS Iași. „Ambii jucători au lăsat o primă impresie foarte bună, se vede că sunt fotbaliști maturi, cu mare experiență. Florea este cerebral, îndemânatic cu balonul, în vreme ce Cornea a colaborat excelent cu Semeghin pe banda stângă. Sper să ne înțelegem cu ei, pentru că este clar că sunt doi jucători care ne pot ajuta în tentativa de promovare în liga a II-a, totul depinde însă de pretențiile lor financiare”, a precizat Bogdan Tudoreanu.
Rapidiștii au împușcat doi iepuri dintr-o lovitură la Piatra Neamț
Înaintea partidei dintre Rapid și Cetatea Târgu Neamț, terenul sintetic din Piatra Neamț a mai găzduit un meci test în care s-au confruntat echipa locală, Ceahlăul II, și ASC Bacău, principala contracandidată a „ceferiștilor” în lupta pentru promovarea în eșalonul secund. Știind acest lucru, oficialii suceveni au ajuns mai repede la teren, pentru că nu puteau să rateze șansa de a-i vedea la lucru pe fotbaliștii antrenați de Marin Barbu. „Bacăul a fost clar echipa mai bună și s-a impus la final cu scorul de 5-2. Chiar dacă s-a întărit în intersezon cu o serie de fotbaliști bine cotați precum Lukacs, Costin sau Ursu, ASC rămâne o formație care impresionează în primul rând prin talia jucătorilor”, a concluzionat Bogdan Tudoreanu.
„Ceferiștii” joacă sâmbătă cu FCM Bacău
În continuarea programului de meciuri de pregătire, Rapid se va confrunta sâmbătă cu gruparea de liga a II-a FCM Bacău. În condițiile în care angajații de la Domeniul Public și de la stadion au muncit din greu în această săptămână pentru îndepărtarea stratului gros de zăpadă de pe suprafața de joc, este foarte posibil ca meciul cu FCM Bacău să se dispute pe stadionul Areni. „Sperăm ca vremea să se îmbuneze până la ora jocului, astfel încât să putem intra, în sfârșit, pe gazonul de pe Areni. Au mai rămas puține zile până la startul returului, iar fotbaliștii noi pe care îi avem în lot trebuie să se obișnuiască cu terenul pe care vom disputa meciurile oficiale”, a adăugat tehnicianul Rapidului.