Cu piciorul pe accelerație

Răniți grav, după ce s-au izbit cu mașina într-un aparat de radar fix



Doi bărbați au ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent într-un stâlp metalic ce susține un dispozitiv de măsurare a vitezei, unul dintre așa-zisele radare fixe instalate în urmă cu doi ani pe raza județului Suceava.
Accidentul, informează poliția, s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 16:30, pe DN 2, pe raza localității Drăgușeni, și a fost cauzat de neadaptarea vitezei.
Cu piciorul pe accelerație, Petru I., în vârstă de 64 de ani, din localitate, conducea autoturismul proprietate, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit în afara carosabilului, a luat în plin stâlpul radarului fix, după care s-a răsturnat pe câmpul de pe marginea drumului.
În urma accidentului, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava (IPJ), șoferul și un alt pasager, Haralamb C., de 72 de ani, din municipiul Suceava, au suferit leziuni grave, fiind transportați la Spitalul Județean Suceava.
La nivelul județului Suceava, radarele fixe au început să funcționeze la mijlocul lunii februarie 2009.
Patru radare au fost dispuse pe DN 29, în comuna Dumbrăveni, în timp ce câte două au fost date în folosință la Drăgușeni și Roșiori, pe DN 2.
În mai puțin de două luni de la darea în folosință, cele opt aparate de măsurare a vitezei au înregistrat 42.188 de abateri privind depășirea limitei de viteză legală, de unde rezultă o medie de aproximativ 800 de înregistrări pe zi.
Câteva luni mai târziu, radarele fixe au fost suspendate, fiind considerate în afara legii.
Dispozitivele și stâlpii pe care sunt montate acestea au rămas la locul lor, mai puțin cel de la Drăgușeni distrus, acum două zile, de șoferul vitezoman.