La opt zile după naștere, preotul citește copilului o rugăciune, în timpul căreia îl binecuvintează, făcându-i semnul Sfintei Cruci la frunte – pentru luminarea minții, la gură – pentru sfințirea cuvântului, și la piept – pentru ca inima să-i fie ferită de pofte și de patimi trupești.
Urmează rugăciunea specială pentru punerea numelui, care se pomenește pentru primă dată la cuvintele: „Să se însemneze lumina feței Tale peste robul Tău acesta… și să se însemneze Crucea Unuia-Născut Fiului Tău în inima și în cugetul lui”. Această rugăciune este un fel de pregătire pentru botez, după cum reiese din textul acesteia: „Și dă, Doamne, ca numele Tău cel sfânt să rămână nelepădat de el când se va uni, la vremea cuvenită, cu Biserica Ta cea sfântă, desăvârșindu-se prin înfricoșătoarele Taine ale Hristosului Tău”, după care preotul ia pruncul în brațe și face cu el semnul Sfintei Cruci, cântând troparul și condacul Întâmpinării Domnului, apoi rostește cuvintele pentru încheierea slujbei.
Rânduiala punerii numelui copilului, de cele mai multe ori, se face o dată cu sfințirea apei din Rânduiala în ziua întâi pentru femeia lehuză.
Ce nume vom da nou – născutului?
Numele care trebuie date nou-născuților sunt cele ale sfinților din calendar, care sunt nume sfinte și sfințitoare. Această sfințenie se transmite celor ce le poartă. De aceea, mulți creștini ortodocși aleg pentru copii numele unui sfânt din ziua în care s-au născut. Alții aleg numele părinților sau al sfântului hramului Bisericii din parohia lor. Sfinții sunt plăcuți lui Dumnezeu și viața lor poate fi luată ca model de către cei care le poartă numele. Alegerea de nume străine de calendar este o formă de singularizare, de ieșire din comuniune. Singularizarea este o stare anormală în viața duhovnicească, o formă de egoism care poate împiedica creșterea duhovnicească a copilului.
(pr. Gheorghe Mihăilă)