Între cele 96 de formații participante week-endul trecut la Sibiu, la turneul final al Cupei României la minifotbal, s-a aflat și gruparea suceveană Railex, din postura de câștigătoare a competiției locale organizate la nivelul județului Botoșani. Echipa manageriată de Ilie Lahman nu s-a prezentat deloc rău la această întrecere de elită, izbutind să avanseze între primele opt formații la ediția a XI-a a Cupei României. Sucevenii au început tare turneul, izbutind să câștige grupa din care au făcut parte după două victorii concludente cu același scor, 6-1, repurtate în fața grupărilor Wolf Constanța și Mureșul Piatra Neamț. În primul joc din faza eliminatorie „alb-roșii” au trecut la limită, cu 1-0 de Ergad Arad, pentru ca în șaisprezecimi să dispună cu 2-0 de Luxury Team București. După un nou succes, 1-0 cu Andyteam Pitești, în optimi, parcursul celor de la Railex s-a oprit în sferturile de finală, când au trebuit să se recunoască învinși, cu 4-1, în fața gazdelor de la Juventus Sibiu.
Ediția din acest an a Cupei României la minifotbal s-a încheiat cu triumful bucureștenilor de la Danco Pro, care s-au impus cu 2-1 în ultimul act, în confruntarea cu Juventus Sibiu. În urma acestui succes, formația laureată a obținut dreptul de a participa, în perioada 5-9 septembrie, la turneul Champions League, din Slovenia.
Echipa suceveană a mizat la Cupa României pe următorul lot de jucători: Dănuț Tipa, Ovidiu Livischi – Laurențiu Berezoschi, Ovidiu Bosancu, Mihai Guriță, Sergiu Corban, Nolbert Solcan, Andrei Bijec, Nae Gliga, Alin Schipor, Cornel Căinari, Iulian Zlotar și Radu Tomescu. Oficiali: Dan Haraga și Ionel Cazacu.