Pilotul Kimi Raikkonen (Ferrari) a reușit, duminică, să devină campion mondial deși a plecat cu șansa a treia în ultima cursă a sezonului și trebuie să-i mulțumească lui Felipe Massa, coechipierul său, care, după ce a condus două treimi din Marele Premiu al Braziliei, i-a cedat locul întâi. Fără această rocadă, efectuată în turul 53, după a doua intrare la boxe, titlul mondial i-ar fi revenit britanicului Lewis Hamilton. Raikkonen a reușit să remonteze cele șapte puncte care-l despărțeau de Hamilton, liderul clasamentului piloților înainte de ultimul Grand Prix, și să devină campion mondial, în mod oarecum surprinzător. Cursa de la Interlagos a început extrem de prost pentru Hamilton, care a ocupat locul doi pe grilă. La start, el a fost depășit de Raikkonen (locul trei pe grilă) și în virajul al treilea a fost întrecut și de coechipierul său Fernando Alonso. Mai mult, după ce încercat să își recucerească poziția a treia de la Alonso, Hamilton a ieșit în decor și a căzut pe locul al optulea. Șansele sale la titlul mondial au devenit aproape nule în turul șapte, când o problemă la cutia de viteze a monopostului său McLaren-Mercedes, l-a făcut să ruleze cu viteză mică și să fie depășit de majoritatea piloților din spatele său. După câteva sute de metri, mașina lui Hamilton și-a revenit, dar era clar că numai o minune l-ar fi făcut să revină în cărți pentru titlu. Cu toate că a forțat tot restul cursei, tânărul debutant nu a reușit în final decât un loc șapte și două puncte, suficiente numai pentru titlul de vicecampion mondial. După ce Hamilton a ieșit din prim-plan, lupta trebuia să se dea între Raikkonen și Alonso. Spaniolul a înțeles repede că nu se poate apropia de tandemul Massa-Raikkonen aflat la conducerea cursei și că, astfel, cele trei puncte ce-l despărțeau de Raikkonen în clasamentul piloților nu-l vor ajuta să devină a treia oară consecutiv campion mondial. Alonso și-a consolidat locul trei așteptând un miracol, ce s-ar fi putut produce numai în cazul abandonului vreuneia dintre mașinile Ferrari. Dar ghinionul nu l-a găsit pe Raikkonen în Brazilia și pilotul finlandez a reușit să devină „regele” Formulei 1 după al șaptelea sezon al său în această competiție.
– A fost de două ori vicecampion mondial
La Interlagos, Raikkonen a obținut a șasea victorie din acest an și a cincisprezecea din carieră, în 122 de Grand Prix-uri în care a concurat. De asemenea, a ocupat de 14 ori primul loc pe grila de start a unui Mare Premiu. El a fost de două ori vicecampion mondial, în 2003 și 2005, pe vremea când concura la McLaren. Înainte de a ajunge în această vară la Ferrari, unde l-a înlocuit cu succes pe germanul Michael Schumacher, Raikkonen a mai concurat pentru Sauber, în 2001, și McLaren, în perioada 2002-2006. Echipa McLaren a pierdut totul în acest sezon: titlul la constructori, la masa verde, după ce s-a dovedit implicarea team-ului de la Woking în afacerea de spionaj, titlul la piloți, după ce la Interlagos avea cam 80 la sută șanse ca unul dintre Hamilton sau Alonso să câștige, și, probabil, pe pilotul spaniol, dublul campion mondial fiind mai mult ca sigur pe picior de plecare. O bună bucată de timp în acest an, Ron Dennis a avut sezonul în mână, însă faptul că nu a știut să gestioneze relația dintre cele două vedete pe care le-a avut la dispoziție a dus la acest final dezastruos. Astfel a câștigat Echipa și nu vedetele.
Formula 1
Raikkonen, campionul mondial la mustață






